Site icon inRoman.ro

Simpozion cultural și concurs de fotografie la Trifești

A VI-a ediție a simpozionului cultural „Miron Costin – file de cronică”, i-a provocat pe elevii participanți să-și prezinte localitatea (a lor sau a bunicilor) prin obiectivului aparatului de fotografiat.

Tema din acest an a simpozionului organizat de Școala Gimnazială Trifești a fost “Personalități ale satului românesc”. Ideea organizatorului a fost bine primită de participanți, astfel că juriului nu i-a fost ușor să selecteze câștigătorii.

Suntem mulțumiți de activitatea desfășurată în acest an, care promovează bunele practici în educație, mai ales că au participat un număr mare de părinți, ce au văzut gradul de implicare al copiilor și al cadrelor didactice în acest proiect. Una dintre secțiunile care a atras un număr mare de elevi a fost “Fotograf în satul meu”, dovedit prin numărul de lucrări trimise de elevi.”

prof. Cosmina – Mirela Ghimpu, director Școala Trifești

Simpozionul s-a organizat cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Trifești. Au prezentat comunicări muzeograful Relu Butnariu, de la Muzeul de Istorie Roman, pr. dr. Florin Țuscanu de la Parohia Trifești, prof. Iulia Stoica, prof. Petrea Pavel, Olga Duminică – fost cadru didactic al școlii și om al satului, studentul Iustin Lehonschi și bibliotecar Elena Popa. Elevii școlii Trifești au pregătit un program artistic, evidențiindu-se piesa “Prostia omenească”, coordonată de prof. Elena Duminică. 

Exit mobile version