Site icon inRoman.ro

Primarul vrea să se întâlnească cu romașcanii

Lucian Micu conferinta de presa 4679

Primarul municipiului Roman și-a propus să ia la pas cartierele din oraș pentru a se întâlni cu cetățenii și a afla direct „de la sursă” care sunt problemele cu care se confruntă oamenii, ce îmbunătățiri doresc sau ce idei au pentru dezvoltarea orașului.

Prima acțiune va avea loc vineri, între orele 10.00 și 12.00.

Am fixat un grafic și, de 2-3 ori pe săptămână, în funcție de program, dar și de vreme, voi merge în câte o zonă din oraș, pentru a mai rezolva și din problemele minore. Marile investiții le-am comunicat deja, dar cred că, pe lângă acestea, multe lucruri le pot îmbunătăți. Bineînțeles că am nevoie și de ajutorul dumneavoastră, dar sper ca în aceste ”plimbări la pas” prin cartiere să mă întâlnesc cu cât mai mulți dintre dumneavoastră și de a dialoga direct și punctual. Mâine, mi-am propus ca, între orele 10 și 12, să fiu prezent în zona delimitată de bulevardul Roman Mușat – Bogdan Dragoș – Smirodava – bulevardul Republicii. La începutul săptămânii viitoare, cel mai probabil marți, voi ajunge în cartierul Danubiana.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman
Exit mobile version