Site icon inRoman.ro

Monitorizare înRoman.ro: Iulian Bulai – foarte activ în online, prezență medie în Parlament

Iulian Bulai 08 CMYK

Județul Neamț are 11 parlamentari: trei senatori și opt deputați. În Senatul României sunt Emilia Arcan (PSD), Dan Manoliu (PSD) și Eugen Țapu Nazare (PNL). În Camera Deputaților nemțenii sunt reprezentați de: Dănuț Andrușcă (PSD), Iulian Bulai (USR), Corneliu-Mugurel Cozmanciuc (PNL), Neculai Iftimie (PSD), Laurențiu-Dan Leoreanu (PNL), Alexandru Rotaru (PSD), Viorel Stan (PSD), Ciprian-Constantin Șerban (PSD).
Ce au făcut aceștia în sesiunea parlamentară februarie – iulie 2019? înRoman.ro continuă analiza bazată pe cifre oficiale a activității fiecărui parlamentar, oferind o nouă sinteză a muncii realizate de reprezentanții noștri în Legislativul României. 

Iulian Bulai, deputat USR, este membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, vicepreședinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați și membru în grupurile de prietenie cu parlamentele din Regatul Norvegiei, Republica Populară Chineză și Republica Islamică Pakistan. De asemenea, este membru în Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea de la Societatea Română de Televiziune și reprezentant al Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Activitatea deputatului Iulian Bulai în sesiunea parlamentară februarie –iunie 2018:

Iulian Bulai susține inițiative precum: proiectul legii parteneriatului civil; cel privind o evidență mai strictă a deșeurilor colectate selectiv în instituțiile publice; proiectul prin care statul să sprijine și să coordoneze învățământul confesional și privat; o lege prin care pacienții vor putea să desemneze orice persoană majoră să ia decizii pentru ei în situații medicale deosebite; un proiect prin care schimbarea cărții de identitate să se facă doar prezentând cartea de identitate care expiră și un formular completat cu datele personale.

Deputatul Bulai s-a remarcat prin multe poziții critice la adresa coaliției de guvernare, susținerea autostrăzii A8 și participarea ca delegat din partea Parlamentului României în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Este unul dintre parlamentarii foarte activi pe rețelele de socializare (unde a stârnit de câteva ori și polemici cu privire la mesajele pe care le-a transmis) dar, la fel ca deputații și senatorii nemțeni PSD, are foarte puține întâlniri cu presa locală.

Declarațiile de avere și interese ale lui Iulian Bulai:

Cât ne costă pe noi, cetățenii, prezența lui Iulian Bulai în Camera Deputaților?

Indemnizația netă a deputatului a fost, în luna mai 2019, de 11.438 lei. La indemnizație se adaugă o diurnă și decontarea cheltuielilor cu transportul și cazarea.

Iulian Bulai este singurul parlamentar din județ care are patru cabinete în teritoriu, un al cincilea cabinet fiind la Suceava (județul vecin nu are niciun membru USR în Parlament):

  1. Roman, str. Ștefan cel Mare nr. 224, jud. Neamţ
  2. Piatra Neamţ, str. Cuejdi nr. 1B, Forum Center, jud. Neamţ 
  3. Tg. Neamţ, str. ing. Serafin Lungu nr. 1, jud. Neamţ
  4. Suceava, str. Petru Rareș nr. 7, jud. Suceava
  5. Tămăşeni, str. Principală, sediul vechi al Primăriei, etaj 1, jud. Neamţ

VEZI ȘI: Monitorizare înRoman.ro: Fostul ministru Andrușcă se… odihnește în Parlament

Exit mobile version