Site icon inRoman.ro

Apa și gunoiul nu se scumpesc. Consultări cu romașcanii, săptămâna viitoare

CL Roman iulie 2019

Proiectele de hotărâre privind majorarea tarifelor la apă, canalizare și gunoi au fost respinse pe bandă rulantă: nu doar votul pe proiect a fost unul negativ (majoritatea consilierilor locali s-au abținut, cu excepția lui Constantin Holban, care a votat împotrivă), dar inclusiv avizele consultative date de comisii au fost negative. Motivele: în niciunul dintre cazuri modificarea de tarif nu a fost explicată consilierilor locali, structura de preț nefiind atașată la documentele care au stat la baza proiectelor.

De ce s-a pus pe ordinea de zi și nu s-a retras? de ce nu am așteptat să facă ședința Consiliul Județean? În curând va trebui să venim cu un nou proiect de hotărâre. Eu, unul, întotdeauna am votat împotriva majorărilor. De ce nu am negociat cu Rossal? E foarte mult… Nu doar pe spinarea romașcanilor. Mi s-a părut forțat pus proiectul. S-a jucat bine electoral. Laurențiu a jucat, ca om politic, extraordinar. În sfârșit… Eu consider că noi ne-am grăbit, ca să băgăm acum proiectul, înainte de a fi dată o hotărâre de la Consiliul Județean. Și prețul este exagerat.

Constantin Holban, consilier local PSD

După ce s-a votat si împotriva majorării tarifului la apă – impropriu spus, findcă votul direct pe tarif se va da de reprezentantul Romanului în ADI AquaNeamț, astfel că reprezentantul municipiului are mandat să voteze împotrivă – primarul Lucian Micu a ‘inut să explice de ce a venit cu aceste proiecte în fața consilierilor locali.

Dacă nu se puneau pe ordinea de zi aceste proiecte se considera acceptare tacită a deciziilor luate în comitetele directoare ale celor două… Dacă treceau 30 de zile, exista acest risc. Eu vă propun următorul lucru și lansez următoarea invitație: miercuri, 31 iulie, la ora 12.00, în sala Nicolae Manolescu Strunga (n.r. – sala de festivități a Primăriei) pentru o discuție cu reprezentanții ADI ecoNeamț și operatorul de salubritate, pentru a explica în amănunt sumele ce au stat la baza justificării tarifului prezentat în ședința de azi, iar joi, 01 august, ora 12.00, tot în sala Manolescu Strunga, reprezentanții ADI AquaNeamț și ai operatorului ApaServ. Ulterior, să luăm împreună cea mai bună decizie.”

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Consilierul local George Bălan a cerut ca la aceste întâlniri să fie chemați și membrii comunității de afaceri din Roman. Prin urmare, toți romașcanii interesați de aceste teme, sunt așteptați la Primărie săptămâna viitoare.

Exit mobile version