Site icon inRoman.ro

Cine vrea să boteze un pui de zimbru?

zimbri Parc Natural Vantari Neamt

Un pui de zimbru, care a venit pe lume în luna iunie, în Parcul Natural Vânători Neamț are nevoie de un nume. Administrația Parcului face apel la imaginația celor care doresc să „nășească” puiul de zimbru.

Începând cu anul 2013, Administrația Parcului Natural Vânători Neamț organizează concursuri în vederea găsirii celor mai potrivite nume pentru zimbrișorii nou veniți pe lume. Cu sprijinul publicului larg, am botezat până în prezent 10 viței: 6 masculi (Românașul, Rovin, Robur, Romașcan, Ronică și Rovan) și 4 femele (Rozana, Rolinn, Roemi și Roltea). În acest an, botezăm o femelă ce a venit pe lume în luna iunie 2019.” Administrația Parcului Vânători.

Regula concursului este ca numele propus să înceapă cu particula “Ro”, iar pentru a vă înscrie în competiție trebuie să trimiteți propunerea de nume, împreună cu motivația numelui ales, până în data de 11 august, pe pagina de Facebook a Parcului sau pe adresa de e-mail : vanatori_park@yahoo.com.

Câștigătorul va fi desemnat pe data de 14 august 2019 și va fi invitat la “Ziua Zimbrului”, sărbătorită în data de 17 august 2019, pentru decernarea premiului. Acest concurs se desfășoară în cadrul proiectului Parcul Natural Vânători Neamț – de douăzeci de ani împreună (SVA-05-2019), finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România în cadrul Programului Spații Verzi, Componenta Arii Naturale Protejate, sesiunea februarie 2019.

Exit mobile version