Site icon inRoman.ro

E oficial: PLUS are filială și la Neamț. Cine sunt membrii Biroului Județean

conferinta de presa PLUS 7515

Partidul PLUS, înființat în anul 2018 și condus la nivel național de Dacian Cioloș, are filială și în județul Neamț. Convenția pentru alegerea biroului județean al PLUS Neamț a avut loc duminică, 1 septembrie, în prezența eurodeputatului Ramona Strugariu, unul dintre coordonatorii regionali.

Biroul Județean PLUS Neamț este format din: 

Ne propunem dezvoltarea organizației județene prin aducerea de noi membri, vrem să activăm cât mai multe comunități în mediul rural. Principalul obiectiv pe termen este activarea comunităților locale în Bicaz și Târgu Neamț. Avem 130 de membri validați, dar cu totul sunt aproape 500 de membri și simpatizanți în județ, aflați în baza de date a PLUS Neamț.” 

Ionuț Meraru, președinte PLUS Neamț

Partidul lui Cioloș vine, pe plan local, cu o organizare diferită de a altor partide. Localitățile mai mari sunt împărțite în comunități, fiecare comunitate având în jur de 8.500 de locuitori. Conform membrilor PLUS, comunitatea și nu filiala locală reprezintă celula de bază a partidului. 

“Va exista un consiliu de coordonare a comunităților dintr-o localite, iar acolo unde se dorește, acestea se pot transforma într-o filială locală. Comunitățile au fost gândite atât din perspectivă de organizare administrativ-teritorială, cât și din perspectivă de proiecte și de propuneri care se pot face. Ne dorim o implicare de la firul ierbii a membrilor PLUS, să semnaleze probelemele specifice și e mult mai simplu să aduni informația și să ții oamenii angajați în proiecte locale, să nu se ducă pe modelul clasic, într-o filială în care să stea de vorbă ei între ei, dar să rămână puțin conectați la realitățile locale.”

europarlamentar Ramona Strugariu, coordonator regional

Membrii PLUS au trasate sarcini clare: să participe la ședințele de Consiliu local, să discute cu cetățenii pentru a identifica probleme locale și apoi să propună soluții.

“Vrem să venim cu o ofertă de participare la locale care să se axeze mai debragă pe soluții la problemele pe care le avem decât pe atacuri la persoană și dezbateri goale de conținut.”

europarlamentar Ramona Strugariu, coordonator regional
Exit mobile version