Site icon inRoman.ro

Ștrandul la final de sezon: peste 57.000 de vizitatori

petrecere cu spuma in strand 125520

Duminica trecută a fost ultima zi în care romașcanii s-au mai putut bucura de plajă și de înot la ștrandul municipal. Începând de luni, ștrandul a fost închis și va sta în perioada de conservare până la deschiderea oficială a sezonului estival de anul viitor.

Bilanțul la finalul acestui sezon arată destul de bine, ștrandul (zona de bazine) fiind vizitat în vara aceasta de 57.366 de persoane de toate vârstele, fapt care a adus încasări totale de 779.392 de lei. Parcările cu plată din Complexul Sportiv și de Agrement Moldova au adus venituri totale de 42.886 de lei, iar foișoarele din zona de picnic au fost închiriate de 2.140 de ori și au generat astfel venituri de 60.762 de lei.

Ziua cu cea mai mare afluență de public, respectiv cu cele mai mari încasări, a fost duminică 11 august, iar acest lucru s-a datorat într-o foarte mare măsură faptului că ziua respectivă a fost cea în care s-a încheiat Festivalul Kult Fest, desfășurat pe stadionul Moldova, în vecinătatea complexului de agrement. Concret, pe 11 august ștrandul a avut 2.539 de vizitatori și încasările au fost de 43.660 de lei, iar în zona de picnic au fost înregistrate 41 de închirieri ale foișoarelor, încasările fiind de 986 de lei.

La toate aceste sume s-a mai adăugat și una suplimentară, de 4.220 de lei, provenită din recuperarea prejudiciilor create de unele persoane care au stricat cu rea intenție șezlonguri, foișoare sau alte bunuri.

Per total, încasările din acest sezon la Complexul Sportiv și de Agrement Moldova s-au ridicat la suma de 887.260 de lei, dar pe de altă parte au fost și cheltuieli cumulate de 611.629 de lei, efectuate în principal pentru asigurarea pazei și achiziționarea soluțiilor chimice necesare menținerii bazinelor în condiții optime de funcționare. Acestea nu sunt însă sumele finale din acest an, fiindcă zona foișoarelor va mai funcționa până la finele lunii octombrie, timp în care se vor mai face cu siguranță încasări. Primarul Lucian Micu s-a arătat în general mulțumit de activitatea ștrandului municipal, în sezonul estival care tocmai s-a încheiat.

Profitul obținut la Complexul Sportiv și de Agrement Moldova va fi administrat în exclusivitate de Clubul Sportiv Municipal și se va regăsi în salarizarea personalului, dotarea clubului și finanțarea activităților sportive pe care le coordonează. 

Exit mobile version