Site icon inRoman.ro

O lucrare la Cordun lasă Romanul fără apă pentru cel puțin 12 ore

avarie apa parcare etajata sursa facebook Lucian Micu

O lucrare efectuată pe teritoriul comunei Cordun are legătură directă cu faptul că romașcanii nu vor avea apă la robinet pentru cel puțin 12 ore. 

ApaServ anunță beneficiarii săi că, din cauza unei avarii provocată de către un terț la magistrala de aducțiune, se va furniza apă cu presiune redusă putându-se ajunge la sistarea totală în data de 25.09.2019, începând cu ora 17:45 până la remediere, în municipiul Roman. Pentru informaţii suplimentare, beneficiarii nostri pot suna la Dispeceratul ApaServ, la numărul de telefon 0233/233340, sau pot accesa site-ul companiei www.apaserv.eu – informare ApaServ

Conform echipelor de la fața locului, intervenția pentru reparația magistralei de aducțiune – conducta principală, prin care apa de la puțurile de captare de la Pildești ajunge la Roman – va dura toată noaptea, dacă lucrurile se vor desfășura fără alte surprize. În caz contrar, e posibil ca și joi să nu fie apă la robinete. 

Exit mobile version