Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț anunță că miercuri dimineață (6 noiembrie), începând cu ora 10.00, va avea loc un nou exercițiu “Miercurea Alarmelor”.
Sirenele din județul Neamț, dar și din toată țara, vor emite semnalul „Alarmă aeriană”, care are rolul de prevenire a populației civile asupra iminenței producerii unui atac aerian.
Conform ISU Neamț în România semnalele de alarmare a populației sunt:
- Alarmă la Dezastre (5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele);
- Prealarmă Aeriană (3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele);
- Alarmă Aeriană (15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele);
- Încetarea Alarmei (un semnal continuu cu durata de 2 minute).
Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care vă asigurăm că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice.
ISU Neamț