Fostul deputat Dorinel Ursărescu a fost condamnat miercuri, 13 noiembrie, la închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influență, după un proces care a durat doi ani. Decizia Tribunalui Bacău poate fi atacată cu apel.
Faptele pentru care au fost condamnați Ursărescu și alte două persoane s-au petrecut în perioada 2010 – 2011. Mihai Banu, deputat PDL de Bacău, a primit pentru partid, prin intermediul unei societăți comerciale, suma totală de 1.264.000 lei: 824.000 lei de la Dorinel Ursărescu (la vremea aceea patron al unei firme care făcea asfaltări) și 440.000 lei de la Ion Rotaru (om de afaceri apropiat de Romeo Stavarache, fostul primar al Bacăului).
Pentru banii primiți, parlamentarul de Bacău a reușit să-i “convingă” pe reprezentanții unei societăți comerciale să subcontracteze lucrările de îndiguire a râului Siret pe tronsonul Rotunda – Buruienești, comuna Doljești, firmelor administrate de Ursărescu și Rotaru. În plus, Mihai Banu a mai solicitat contractantului ca o parte din sumele datorate subcontractorilor să fie achitate prin bilete la ordin, a căror valoare a fost încasată, în cele din urmă, de el, totul fiind mascat cu contracte fictive.
Fostul parlamentar de Bacău a fost condamnat cu suspendare și s-a menținut sechestrul asupra bunurilor deținute, până la concurența sumei de 1.264.000 lei. Dorinel Ursărescu și Ion Rotaru au scăpat de sechestru pe bunuri și au fost condamnați cu suspendare: Dorinel Ursărescu la 2 ani și 4 luni (cu termen de încercare de 4 ani), iar Ion Rotaru la 2 ani (cu termen de încercare de 3 ani). Decizia magistraților de la Tribunalul Bacău poate fi atacată cu apel.