Deputatul Laurențiu Leoreanu susține că Romanul merită mult mai mult decât a primit de la nivel guvernamental în ultimii ani și că a avut o serie de întâlniri cu o parte dintre miniștrii actualului guvern, cărora le-a prezentat mai multe “investiții stringente pentru municipiu”.
Parlamentarul a precizat că a obținut asigurări ferme în ceea ce privește susținerea comunității.
Romanul și romașcanii merită mai mult, după o perioadă în care interesele orașului nostru au fost trecute pe plan secundar de fosta guvernare națională și județeană. Principalele discuții avute la Ministerul Lucrărilor Publice si Dezvoltării Regionale au vizat: consolidarea și reabilitarea ”Casei Sergiu Celibidache”, Sala de Sport a Colegiului Național Roman-Vodă, dar și construirea de noi locuințe ANL pentru tinerii din zonă, investiție ce poate duce la o dinamizare a vieții sociale și economice la nivel local. O serie de obiective angajate în trecut sunt reanalizate acum la nivel ministerial, obligația mea fiind de a susține proiectele importante pentru Roman și a solicita realizarea lor cu prioritate! La Ministerul Transporturilor am susținut necesitatea construirii unei pasarele rutiere peste liniile de cale ferată ce traversează partea de nord a orașului, de-a lungul celei mai importante artere din Moldova – E85, investiție care va elimina toate deficiențele actuale din acel punct și care nu au putut fi remediate în trecut. La întâlnirea avută cu Ministrul de Finanțe am susținut necesarul financiar pentru echilibrarea bugetelor locale, spre a fi prevăzute în proxima rectificare de buget. La Ministerul Educației am solicitat o profundă debirocratizare a sistemului de învățământ, care este – efectiv – îngropat sub tone de maculatură inutilă, o simplificare a procedurilor și mecanismelor administrative, precum și o dezbatere cu cei direct implicați în sistem și nu doar cu specialiștii de la nivel ministerial.
Laurențiu Leoreanu, deputat PNL