Site icon inRoman.ro

Când se va închide artera Roman-Est?

ocolitoarea Roman Est carpita 1988

Șoseaua ocolitoare Roman-Est – tronsonul de la strada Plopilor (E85) la intersecția cu drumul județean DJ 107A (drumul spre Sagna) – va fi închisă circulației publice. Întrebarea este când anume se va întâmpla, fiindcă cealaltă soluție propusă de administrația locală va duce, într-un final, tot către această finalitate.

Vom încerca să montăm câteva camere de luat vederi pentru a încerca să monitorizăm valorile de trafic de pe acel segment de drum și, ulterior, să luăm o decizie dacă o vom închide sau nu pe perioada iernii. Riscul este să distrugem strada Mihai Viteazu și trebuie să decidem ce ne dorim cu adevărat. Din păcate, nu se poate interveni acolo pentru că suntem în litigiu cu constructorul, iar lucrarea este încă în garanție. 

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Ideea este că, în cazul în care se înregistrează un volum mic de trafic, ocolitoarea se va închide, iar traficul se va muta pe strada Mihai Viteazu. Dacă se va înregistra un volum mare de trafic, administrația locală ia în calcul să lase în continuare autovehiculele să circule pe Roman-Est, cu riscul ca șoseaua să devină impracticabilă. Caz în care oricum, la un moment dat, se va închide drumul. Fără a fi prea convins de acest lucru, primarul Micu a afirmat că poate, între timp, se va ajunge la o decizie în cazul procesului pe care Primăria îl are cu constructorul. Decizie care va veni, în primă instanță, cel mai devreme anul viitor. După care trebuie luat în calcul și un apel la instanța superioară.

Exit mobile version