Salutari din Roman: Peronul trenurilor noastre – Gara din Roman la 150 de ani

de | 16/12/2019 | Local, Parteneri

gara din roman in viziunea artistei maria marcu popart grafica in tempera si cafea

Venim și plecăm mereu, într-un furnicar din care nu ne desprindem decât atunci când urcăm într-un alt tren către undeva. Peronul ne mai aduce aminte de o despărțire dureroasă, de regăsiri mult așteptate, de câteva lacrimi scăpate pe furiș, sau poate de ultima oară când am văzut pe cineva drag. Oamenii sunt asemenea gărilor, nerăbdători să plece și să sosească într-un alt loc, în alte circumstanțe și timpuri mai bune. În urma lor rămâne izul înțepător al sălilor de așteptare, pereții peste care s-au așternut straturi de semnături invizibile și necunoscutul de dincolo de podul de fier. Gara din Roman își așteaptă netulburată, de 150 de ani, fiii risipitori să coboare din tren, ca un mausoleu ce adăpostește chipuri dispărute în vremuri care de care mai ciudate.

Statistica nebănuită a gării romașcane

Am vrut neapărat să fac un calcul cu ocazia acestui jubileu. Acum, în gara romașcană mai opresc zilnic 36 de trenuri de persoane, după ce în perioada comunistă numărul acestora era de peste 50. Astfel se face că, în cei 150 de ani de existență, Gara noastră a bătut recordul de un million de garnituri de călători ce au făcut popas în Târgul lui Roman. Numai în ultimii 60 de ani, peste opt sute de mii de trenuri cursă, personale, accelerate, rapide, intercity, regio sau interregio i-au întâmpinat pe călătorii romașcani și pe cei care au vizitat orașul patriarhal. Țineți cont că nu am pus la socoteală trenurile cu regim special („trenul țevilor” sau cele cu care elevii plecau în tabere), garniturile militare, trenurile regale și marfarele. În tot acest răstimp, impiegații gării romașcane și-au îndeplinit cu onoare meseria, girând cu salutul lor și binecunoscuta paletă metalică mersul în siguranță a mai mult de două milioane și jumătate de garnituri feroviare.

carnet filatelic cu gara in seria simboluri ale arhitecturii monumentale romascane

Orașul cu două gări

Drumul de fier a poposit pe meleagurile mușatine la nici 44 de ani de la inaugurarea primei căi ferate publice din lume, în Anglia anului 1825. La acel moment, statul român a decis concesionarea construcției sale unui consorțiu austriac – Societatea Offenheim -, compusă din firma recunoscutului constructor britanic Thomas Brassey, administratorii unei bănci austriece care cofinanța întregul proiect și foști colaboratori ai tronsonului Lemberg (Lvov)-Cernăuți-Ițcani, cel care făcea legătura cu joncțiunea europeană Viena-Cracovia-Lemberg de pe teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar. Prevederea care a avut câștig de cauză în fața guvernanților noștri de atunci a fost aceea că „rețeaua de concesionat va constitui o adevărată coloană vertebrală a Moldovei de la Suceava și până în portul Galați”.

prima ilustrata cu gara din roman din 1899 si din timpul primului razboi mondial in 1917

În februarie 1868, un antreprenor evreu naturalizat în Germania – pe numele său Henry Bethel Strousberg -, înaintează M.S. Regelui Carol I și comisiei special constituite un memoriu pentru preluarea concesiunii feroviare și construcția liniei ferate Roman-București-Vârciorova, contractul fiindu-i atribuit, în condiții de concesionare total nefavorabile statului român, de către Parlamentul Principatelor Unite. În istorie a rămas cunoscută ca „Afacerea Strousberg”, iar pentru orașul nostru această decizie controversată a însemnat scindarea căii ferate în două porțiuni (concesiuni) distincte. Austriecii de la Offenheim au înălțat clădirea de azi a gării pentru linia Ițcani-Roman, iar prusacii de la Strausberg au ridicat o altă gară în capătul lor de linie ce făcea legătura cu sudul țării (pe locul unde astăzi sunt ruinele fostului Depou CFR). Cele două capete ale căii ferate romașcane au rămas un episod inedit despre cum o localitate de tranzit din mijlocul Moldovei poate deveni, din interese financiare oculte, capăt de linie pentru două sensuri, fiecare cu gară separată.

maxicard plic si intreg postal emise in 1994 cu prilejul aniversarii a 125 de ani a liniei ferate suceava roman

Lăsând la o parte imaginea ușor suprarealistă a călătorilor nevoiți să fugă cu bagaje de la o gară la alta, pentru a prinde legătura, rămâne senzația puternică a transformării unui târg medieval într-un oraș în plin avânt. Odată cu apariția drumului de fier, la Roman apar oportunități de afaceri și dezvoltare urbană, apar antreprenorii sfârșitului de secol XIX în locul breslașilor, realitatea industrializării și modernizării devine palpabilă. Rolul căii ferate este acela de a crea conexiuni între oameni și localități, înlesnind prin noua tehnologie modalitatea de deplasare și racordare la acțiunea și spiritul vremii. Ca o paranteză, putem observa pe pielea noastră cât de mult înseamnă lipsa racordului rutier de mare viteză din Moldova la cel al întregii țări. Dacă în 1869 nu ne despărțeau decât vreo 40 de ani de pulsul european, acum am ajuns în situația de a ne reconsidera decalajul la o distanță de 70 de ani. Infrastructura modernă, indiferent de tipul și epoca în care este realizată, învestește cu viitor locurile uitate de lume. Atât calea ferată, construită acum 150 de ani, cât și autostrăzile, atât de necesare în prezent, sunt semne ale vitalității economice romașcane.

aceste tipuri de vagoane fabricate la uzinele ashbury din manchester au circulat in primii ani si la roman

Locomotivele, vagoanele și dotările de început

Chiar dacă principalele caracteristici ale parcului de locomotive de la 1869 nu se situau la cele mai înalte standarde europene, rămâneau la un nivel bine cotat în epocă. Locomotivele de început, fabricate de „Canada Works” din Birkenhead (Anglia), dezvoltau o forță de tracțiune de 2,5 tone și o viteză maximă de 85 km/h. De cealaltă parte, vagoanele de clasa I și a II-a măsurau între tampoane o lungime de 7,34 metri, fiecare vagon având trei compartimente cu 6 locuri și patru compartimente de 8 locuri. Vagoanele de clasa a III-a, care se adresau celor mai puțin înstăriți, erau mai lungi cu un metru (8,38 metri), în interior fiind dispuse opt compartimente a câte 5 locuri fiecare. Urcarea și coborârea călătorilor se făcea prin uși laterale în dreptul fiecărui compartiment, iar compartimentele nu aveau acces între ele. Iluminatul era realizat de lămpi cu ulei de rapiță, dispuse în fiecare compartiment, iar încălzitul era posibil în timpul iernii prin vasele cu apă caldă așezate sub canapele. Întregul parc de vagoane era fabricat tot în Anglia, la Uzinele „Ashbury” din Manchester.

timbre cu una din primele locomotive de pe calea ferata suceava roman

Scurt istoric al gării din Roman

Clădirea gării romașcane, așa cum a fost înălțată și dată în funcțiune la 15 decembrie 1869, păstrează coordonatele unei arhitecturi solide și utilitare, în spirit austriac. Poate părea chiar rigidă sau fadă pentru unii neinițiați, dar scopul urmărit de constructor era acela de a ridica o clădire impunătoare care să dureze, asemenea tuturor celorlalte lucrări de infrastructură din Bucovina imperială (și azi sunt poduri construite de ei care au avut certificate de garanție pentru 100 de ani, rezistând cu mult mai bine decât cele realizate de comuniști acum 50 de ani). Peronul spațios și acoperit, prin dispunerea de grinzi de lemn sprijinite de stâlpi metalici rezistenți, este intact; într-unul din momentele de așteptare a trenului, chiar vă invit să admirați îmbinările cu modele florale ale feroneriei de secol XIX. În totalitate, modelul romașcan a fost considerat un succes, același proiect architectural fiind folosit și pentru gara din Botoșani, terminată în 1872.

doua aspecte cu gara din roman pe la 1915

În așteptarea unui tren

Până pe la 13 ani am tot râvnit la meseria de mecanic de locomotivă, puzderie de timp căscând gura la trenurile care veneau și plecau din gară. Știam mersul trenurilor pe de rost, memorasem până și cât stă fiecare tren în stație, ce mai, șuieram și pufăiam ca o locomotivă nărăvașă, nedespărțindu-mă de paleta rotunda din lemn și carton pe care mi-o confecționasem în spatele blocului. Vremurile trec, ca și trenurile fără oprire, iar acum mă surprind adesea imaginându-mi spectacolul oferit de Gara din Roman – întâia instituție locală făuritoare de emoție colectivă -, ca într-un remember al „Stelei fără nume” de Sebastian. Îi revăd cu ochii minții sosind în Gara din Roman pe Eminescu, disperat de lipsa banilor și de munca fără încetare la „Timpul”, pe Alecsandri în drumul său tomnatic spre moșia din lunca Siretului, pe atâția romașcani care au urcat în trenul ce-i ducea spre capitala politicii și culturii românești (Melchisedec Ștefănescu, Ionescu de la Brad, Dimitrie A. Sturdza, C.I. Istrati, Cantacuzino-Pașcanu, Brunea-Fox, Mihail Jora, Otilia Cazimir, Panait Mușoiu, V.G. Morțun, Manolescu-Strunga, Haralamb Zincă, Virgil Gheorghiu, Ion Sofia Manolescu, D. D. Botez, Ion Luca ș.a.). Îl mai zăresc pe pruncul Celibidache, în brațele mamei, luând drumul Iașului la nici 6 luni după naștere, îl am în fața mea pe Sandu Darie hotărându-se să apuce, de nevoie, pe chinuitoarea cale a exilului ce-i va aduce faima internațională, aud încercările disperate ale Vioricăi Agarici de a opri trenurile morții, resimt fiecare geamăt al tânărului Blecher în momentele în care era urcat pe geamul vagonului, legat de targa suferințelor sale… Toți au așteptat cândva un tren, toți au pășit pe peronul Gării din Roman. Azi este rândul nostru să așteptăm nerăbdători trenurile vieții în exact același loc marginalizat de cenușiul prezentului, dar ancorat în istorie.

inaugurarea caii ferate electrificate in 1982 si primul automotor pe linia roman buhaiesti in 1921

De știut, de reținut

  • La 15 decembrie 1869, construcția clădirii Gării din Roman a fost terminată și dată în exploatare cu ocazia inaugurării primei căi ferate din Moldova, pe linia Suceava-Roman.
  • Orașul Roman a avut două gări până în luna februarie 1872, când statul român a întrerupt orice legătură cu consorțiul prusac Strousberg, cel care concesionase linia Roman-Marasesti-Tecuci-Galați continuată până la București de legătura prin Brăila-Buzău-Ploiești.
  • La 21 iulie 1921, din Gara Roman devenea operațională și linia secundară Roman-Buhăiești, cu legături spre Vaslui și Iași.
  • Tot în data de 21 iulie, dar a anului 1982, era finalizată electrificarea liniei duble de cale ferată dintre Adjud și Suceava. În gara romașcană poposesc de atunci garnituri trase de locomotive electrice.

peronul garii roman asaltat de oameni pe 16 decembrie 2016 ziua sosirii trenului regal

Bibliografie:

  • Gheorghe N. Rugină – „Începuturi feroviare pe pământ românesc 1841-1881”, regie proprie, fără an
  • S.N.C.F.R. – „Căile Ferate Române – O istorie în date și imagini”, Centrul de Peerfecționare, Documentare și Editură, București 1994

Articol preluat de pe salutaridinroman.wordpress.com.


Articol scris de Salutari din Roman

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca