În micuțul pub din pietonalul Ștefan cel Mare ascultăm colinde în surdină și stăm relaxați, parcă mult prea relaxați în comparație cu toată agitația de dincolo de ușă. Am pus pe pauză goana după cadouri și alte cumpărături pentru a asculta povestea eroului revoluției care este înmormântat în cimitirul Eternitatea din Roman: sublocotenemt post-mortem Fănel Ciupitu Chican.
Diana și Cătălin Aileni sunt cunoscuți în oraș pentru că oferă la Irish Pub acel sentiment de familiar care face dintr-o ieșire cu prietenii o experiență plăcută. Mai puțini știu însă despre Cătălin că este nepotul și finul eroului Fănel Ciupitu Chican.
Iar de data aceasta am venit să aflu povestea unei familii pentru care revoluția din 1989 înseamnă cu mult mai mult decât parade și comemorări văzute la televizor ori urmărite pe Facebook.
Eram mic, aveam cinci ani. Dar îmi amintesc că aflarea veștii i-a demoralizat pe toți. El era foarte iubit – provenea dintr-o familie în care erau șapte copii -, era privit ca un model. A fost împușcat, pe 22 decembrie, în curtea comandamentului Armatei din Buzău. A murit pe 23 decembrie, la spital.
Cătălin Aileni, nepotul sblct. Fănel Ciupitu Chican
Cătălin răscolește printre amintirile unui copil care aștepta sărbătoarea Crăciunului și care a simțit că s-a întâmplat ceva rău: telefonul fix care a sunat, durerea mamei lui (sora lui Fănel), plecarea precipitată la Buzău a mătușii Lili și a unchiului, atmosfera de la casa bunicilor… Verișoara lui, Andreea, a scris toate acestea pentru un ziar național, în urmă cu mai mulți ani: “A sunat telefonul… fix, evident!A răspuns mama, era seară târziu (…) s-a ghemuit cu picioarele la piept pe patul din camera noastră și nu înceta din plâns (…). În noaptea aceea ne-au bătut la ușă diferite persoane. Nu le cunoșteam și mamaia le povestea părinților că erau îmbrăcați în negru. Iar noi nu făceam nici o gălăgie în casă, stăteam nemișcați ca să nu ne audă cei de pe partea cealaltă a ușii. Iar ușa de la intrare era baricadată cu fotoliile din sufragerie.”
Cătălin mai are o amintire prețioasă cu unchiul și, totodată, nașul lui de botez. Este printre cele care nu au legătură cu revoluția, ci cu familia în zilele ei bune. “Venea la mine de Moș Crăciun, exact în perioada asta. Avea mustață și tot timpul mă pupa și mă înțepa cu mustața, îmi amintesc perfect.”
Avea să mai vadă mustața “nănuțului” doar o singură dată, înainte de înmormântare.
“A fost înmormântat cu onoruri militare, au fost foarte mulți soldați la înmormântare și erau îmbrăcați cu acele uniforme ca ale sovieticilor, cu căști de metal, erau înarmați. Era ger afară, dar strada era plină de oameni, toată lumea plângea. Cred că din cauza revoluției plângeau, nu știu dacă toți l-au cunoscut. În 1989 mai trăia doar bunicul meu. Era terminat, el a mai avut un băiat, Vasile, care a murit în 1984. Și a fost afectat foarte mult când a murit Fănel. Când a fost adusă marmura pentru mormânt a stat și a păzit-o el în cimitir, două nopți, să nu se fure.”
Cătălin Aileni, nepotul sblct. Fănel Ciupitu Chican
Soția lui Fănel Ciupitu Chican vorbește și acum despre “iubitul”. Nu s-a recăsătorit și a avut grijă de fiica lor, Mădălina (acum psiholog în Cluj Napoca), așa cum a cerut el înainte de a muri.
Eu am primit o telegramă pe data de 24 decembrie. Călcam niște haine, mă pregăteam de Crăciun, cu toate că știți ce era în țară în perioada aceea. Am primit-o dimineață. Am intrat în panică. Scria: “Veniți de urgență la Buzău. Fănică”. Nu știam cine e Fănică, pe soțul meu îl chema Fănel. Am dat telefon la comandamentul armatei din Cluj, eu lucrând la ansamblul armatei, de-acolo s-a luat legătura la Buzău și s-a confirmat că este pe listă, mort. Când am ajuns acolo am văzut comandamentul armatei din Buzău: ușa metalică de la intrare era ciuruită de gloanțe, cum s-a tras dinspre cimitirul eroilor. Mi s-a povestit că soțul meu era de gardă, cu opt soldați în subordine, afară, în curtea comandamentului. A intrat în clădire să-și ia mănușile, iar când a ieșit din nou a fost primul împușcat. În spate, două gloanțe. A strigat: “Să aveți grijă de fetița mea, Mădălina!” Și acum este dureros pentru mine, când îmi amintesc.
Marcela Ciupitu Chican, soția eroului
La trei decenii de la revoluție, Marcela speră să poată afla răspunul la o întrebare care o macină: „M-aș bucura să știu cine l-a omorât pe soțul meu. Și nu doar pe el, pe cei 1140 de tineri morți atunci.” Și speră ca tinerii care acum se bucură de libertate să lupte pentru a o păstra: „Aș vrea ca tinerii să fie iubitori de țară, se înțelege greșit a fi patriot. Dar atâta timp cât îți iubești țara poți fi mai corect, mai sensibil în anumite situații, poți să ajungi să fii un om util societății.”
Duminică, 22 decembrie, autoritățile locale au făcut o comemorare la mormântul lui Fănel Ciupitu Chican. Cu această ocazie, primarul a dăruit soției eroului o plachetă. Intenția a fost bună, execuția dezamăgitoare: numele celui omorât la revoluție a fost scris incomplet și fără grad – doar Fănel Ciupitu, în loc de subloctonent post-mortem Fănel Ciupitu Chican -, astfel că familia a dat înapoi placheta pentru a fi refăcută. În plus, doamna Ciupitu Chican a fost întrebată dacă este „soția oficială” și dacă Mădălina este, într-adevăr, „fiica eroului”.
Fănel Ciupitu Chican s-a născut la Ion Creangă, pe 10 Iulie 1956. A făcut liceul militar de muzică la București, pe care l-a terminat ca șef de promoție, cu 10 pe linie. După ce a terminat studiile s-a mutat cu soția la Cluj, dar când au început evenimentele din decembrie 1989, i s-a dat ordin să meargă la Buzău.
