Site icon inRoman.ro

Căsuțe pentru târgul de Mărțișor. Câte vor fi

20170226 martisoare 2337 1

Club Sportiv Municipal Roman informează că în perioada 24 februarie – 08 martie va avea loc în Piața Roman-Vodă o nouă ediție a Târgului de Mărțișor.

Cererile de participare, din partea agenților economici, se pot depune la sediul din strada Ștefan cel Mare, nr. 246, în perioada 03 – 07 februarie. Acestea vor fi însoțite de copii după: certificatul de înregistrare, certificatul constatator și actul constitutiv al societății comerciale, copie după buletinul sau cartea de identitate a reprezentantului legal al agentului economic solicitant. Un operator economic poate închiria o singură căsuță.

Se pot înscrie doar comercianții care pot desfășura următoarele obiecte de activitate: „comerț cu amănuntul prin standuri, chioșcuri și piețe al altor produse”; „fabricarea altor produse manufacturiere (mărțișoare, flori artificiale, articole surpriză)”;

În data de 10 februarie vor fi verificate toate cererile depuse, iar în data de 11 februarie va fi afișată lista celor care îndeplinesc condițiile de participare la Târgul de Mărțișor.

Pentru a asigura transparența repartizării spațiilor de comerț, miercuri 12 februarie, la ora 11.00, în sala de dezbateri de la parterul sediului Primăriei Municipiului Roman va avea loc tragerea la sorți a tuturor celor 19 căsuțe. Solicitanții care nu vor obține una din cele 19 căsuțe vor fi direcționați către alte zone de vânzare puse la dispoziție de municipalitate, respectiv Piața Centrală, Piața Smirodava, zona Casa Afacerilor.

Exit mobile version