Site icon inRoman.ro

Deputatul Laurențiu Leoreanu: „în șapte ani vom circula pe autostrada A7 și în zece pe A8”

protest pentru autostrazi 8048

Deputatul PNL Laurențiu Leoreanu și-a prezentat bilanțul activității pe anul 2019 într-o conferință de presă organizată la sediul PNL din Roman, profitând de ocazie să precizeze cele două obiective importante pe care le susține cu prioritate: Autostrada Unirii și spitalul regional de la Iași. Legat de autostrăzile ce urmează a uni Moldova de celelalte două provincii istorice, deputatul a avansat un termen până la care vom putea circula pe ele, punând accent pe faptul că e doar o părere personală.

Eu pe A7 cred că vom putea circula, dar este doar o părere personală, peste șapte ani, iar pe A8 eu zic că în minim zece ani.

Laurențiu Leoreanu
Laurențiu Leoreanu, deputat PNL

Potrivit lui Cătălin Urtoi, vicepreşedinte al asociaţiei „Împreună pentru A8” și Consilier Onorific al Ministrului Transporturilor, pentru tronsonul Târgu Mureș – Târgu Neamț contractul de SF este în derulare și avansează conform graficului stabilit iar în ianuarie 2020 a fost emis un un nou raport de progres (numărul 5) după ce s-au efectuat peste 70 de foraje în zona Mureș iar executantul a depus un plan de realizare a forajelor pe încă trei sectoare, plan aprobat de catre CNAIR și care însumează o lungime de aproximativ 80 – 90 km pe aliniamentul Târgu Mureș – Ditrau.

Studiile de fezabilitate pentru A8, tronsonul Târgu Mureș – Tărgu Neamț, au fost realizate între anii 2010-2011, contractul pentru revizuirea lor pe aproximativ 211 km a fost semnat în mai 2019 cu spaniolii de la Acciona pentru cira 17,58 milioane de lei.

Din autostrada A7 este în construcție centura orașului Bacău, la care prima licitație a avut loc în 2015 iar primele lucrări au început în 2016, numai că firma care a câștigat licitația, Eko Inşaat Ve Tic din Turcia, a cerut rezilierea contractului în 2017 din cauza dificultăților financiare. În 2018 centura intră pe mâna UMB Spedition, firma omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, primele lucrările începând în primăvara lui 2019, acum lucrările fiind finalizate în proporție de 60%.

Deja guvernul a alocat fonduri pentru actualizarea studiului de fezabilitate al Autostrăzii Unirii pe segmentul Târgu Mureș – Tărgu Neamț și a început discuții la nivelul Comisiei Europene pentru a putea lua fonduri din POIM astfel încât să se lanseze studiul de fezabilitate pe Târgu Neamț – Ungheni. Pe autostrada A7 se va trece la partea de construcție și în următorii ani vom avea șantiere importante pe acest segment care va lega Siret de București. Pentru A7 lucrurile sunt avansate, din câte am înțeles eu, finanțarea este asigurată și de minister și prin atragere de fonduri europene.

Laurențiu Leoreanu

Cele două autostrăzi sunt promise și așteptate de mulți ani de moldoveni, deputatul punând întârzierile pe seama birocrației, a lipsei banilor și a „democrației”.

Ați văzut cât a durat grădinița din Victor Hugo? Șase ani lucrările și doi ani procedurile de achizițiie și altele, în total opt ani. Chinezii fac spitalul ăla într-o săptămână, au construit o gară într-o noapte, dar lucrurile astea se pot face numai într-o dictatură. În democrație nu se poate. Numai ca să faci studiile durează. Nu se poate construi într-o noapte, și nici într-un an, o autostradă. Dacă ai o economie puternică lucrurile mult mai repede.

Laurențiu Leoreanu
Exit mobile version