Site icon inRoman.ro

Deputatul Rotaru: “Nu candidez la Primăria Roman”

PSD Roman conferinta municipala3

Deputatul Alexandru Rotaru, recent ales președinte executiv al PSD Roman, a precizat în fața celor peste 100 de social-democrați prezenți la conferința municipală, că a analizat propunerea pe care a primit-o cu privire la o candidatură la Primăria municipiului Roman. 

Îmi aduc aminte, cu drag, acum 7-8 ani, când mi-am luat inima în dinți și am candidat pentru șefia organizației de tineret; o parte m-ați criticat, alții m-ați susținut. Când am venit la partid, am găsit o organizație de tineret puternică și am luat-o drept exemplu în candidatura mea.  Am reușit și am câștigat la două voturi diferență o competiție acerbă, nu o voi uita toată viața. Prin muncă și implicare, cu sprijinul dumneavoastră cred că am reușit să înființez cea mai puternică organizație de tineret pe care Romanul a avut-o vreodată. Apoi am candidat la organizaţia de tineret judeţeană. Am umblat din comună în comună, am înfiinţat organizaţii de tineret, vreau să vă aduc la cunoştiinţă că astăzi sunt 70 de consilieri locali din rândul organizaţiilor de tineret. A fost o muncă extraordinar de frumoasă depusă, a rămas în urmă o echipă care, din păcate, acum nu mai este. Astăzi am candidat pentru funcţia de preşedinte executiv. Ştiu că mulţi dintre dumneavoastră mi-aţi recomandat să îmi iau inima în dinţi şi să-mi încerc norocul cu o candidatură la funcţia de primar. Am stat, am analizat  problema şi am ajuns la concluzia că nu este acum momentul; îmi doresc încă odată să candidez pentru funcţia de deputat. 

deputat Alexandru Rotaru, președinte executiv PSD Roman

Candidatul PSD pentru Primăria Roman va fi stabilit în urma unui sondaj, după cum a anunțat Ionel Arsene, președintele PSD Neamț.

Exit mobile version