Site icon inRoman.ro

Pentru adolescenți: curs de educație a afectivității și sexualității

sentimente afectiv tinut de mana

Liceenii sunt invitați la un curs de educație a afectivității și sexualității organizat de Centrul „Murialdo” din Roman, curs ce va demara la începutul lunii martie. În zilele de 2, 4 și 9 martie, adolescenții se vor întâlni cu medicul Delia Pogor, cu psihologul psihoterapeut Moraru Mihaela, cu preoții Fabio Volani, Paul Mîrț și Petru Țurcanu – pedagog socio-educativ. Minorii vor avea nevoie și de un acord parental, formular ce se poate descărca de pe site-ul www.murialdo.euu.ro.

Ca întotdeauna, ținem cont de progresul personal al fiecăruia și nevoile de dezvoltare personală. Și, ca să urmărim fiecare nivel în parte, asta ar însemna să avem o viziune atât psihologică, cât și medicală, fizic vorbind despre ce se întâmplă cu un adolescent în perioada aceasta, dar și pe parte spirituală. Vor fi doi preoți pentru a răspunde nevoilor adolescenților. Voi fi eu, pr. Petru Țurcanu, pr. Paul Mîrț și pr. Fabio Volani. Noi credem de mult că este nevoie de așa ceva, însă ne-am organizat puțin mai greu din cauza faptului că avem foarte multe activități introduse, care ne-au ,,furat” din timp și am zis că trebuie neapărat să facem loc și pentru acest proiect, mai ales pentru că atunci când vorbim despre educația afectivității și sexualității sunt doar mici frânturi și se fac doar referiri la anticoncepționale, la prezervative și atât. Uităm  ceea ce este mai important, că totul pleacă de la o iubire, de la un sentiment, de la o emoție și iubirea duce, mai târziu, la o relație mult mai strânsă. Însă, până acolo, nu se pune niciodată accent pe afectivitate, pe responsabilitate, pe respectul reciproc, pe faptul că, corpul uman nu este un obiect ci un subiect și atunci lucrurile, din această perspectivă, se schimbă radical.

preotul Petru Țurcanu, Centrul Murialdo

Costul participării este de 20 de lei pentru toate cele trei zile de sesiuni.

Exit mobile version