Printr-un comunicat de presă emis de USR Neamț, reprezentanții USR Adjudeni – Tămășeni susțin că au influențat alocarea bugetară din acest an, pe care consilierii locali ai comunei au aprobat-o în legătură cu contractul de prestări servicii de îngrijire din partea Caritas.
Conform documentului, dacă în 2018 și 2019, bugetele alocate au fost în jurul sumei de 50.000 lei, anul acesta, alocarea bugetară aprobată a fost de 112.000 lei.
Acest lucru s-a întâmplat după ce echipa USR Adjudeni-Tămășeni a prezentat public o variantă îmbunătățită a proiectului de îngrijiri la domiciliu, care să cuprindă mai mulți beneficiari și servicii personalizate în funcție de nevoi. Ne bucurăm pentru seniorii care vor avea parte, anul acesta, de îngrijire. Validarea proiectului, în această manieră, de către administrația locală, demonstrează că acesta este fezabil și se poate implementa. Meritul și câștigul este al comunității, fiindcă acest proiect a venit dintr-un dialog permanent cu oamenii, noi doar am considerat că trebuie adus în atenție, dezbătut și implementat. Mulțumim fiecărui cetățean din Adjudeni și Tămășeni care ne-a spus ce își dorește pentru comunitate. Am ascultat. Am acționat. Continuăm.
Octavian Pârțac, președintele USR Tămășeni