Site icon inRoman.ro

Prefecții de Neamț și Iași, discuții pentru punerea în posesie a unor nemțeni

intalnire Prefectura Iasi George Lazar

Prectul George Lazăr, primarul din Tămășeni, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț, dar și alte persoane au mers la Prefectura Iași pentru a discuta despre situația a 72 de persoane de pe raza unității administrativ teritoriale Tămășeni, care au hotărâri judecătorești cu privire la parcele de pământ și încă nu au fost puși în posesie, terenuri ce se află pe raza comunei Strunga din județul Iași

La întâlnire au participat și reprezentanți ai primăriei Strunga, iar scopul a fost identificarea unor soluții privind solicitarea de deblocare a situației celor 72 de persoane, ce implică aproximativ 37 de ha teren.

 S- a stabilit un termen de 30 de zile până la următoarea întâlnire, perioadă în care reprezentanții unității administrativ teritoriale Strunga vor identifica terenurile din rezerva care le au la dispoziție, să poată fi puși în posesie acești solicitanți și să li se elibereze titluri de proprietate în cel mai scurt timp posibil.

Consider că această problemă trenează de foarte mult timp. Acești oameni sunt în vârstă și au pierdut ani la rând prin tribunale judecându-se pentru drepturile lor, timp în care au fost plasați de la o instituție la alta. Cred că acești oameni sunt îndreptățiți să li se rezolve problema. De aceea, am solicitat ajutorul și sprijinul, în rezolvarea acestei probleme, domnlui prefect de Iași, domnului Marian Grigoraș – căruia îi mulțumesc pentru implicare. Am speranța că la întâlnirea de pe 23 martie vom identifica soluțiile legale pentru ca acești cetățeni să poată  fi puși în posesie în cel mai scurt timp posibil.

George Lazăr, prefectul județului Neamț
Exit mobile version