Site icon inRoman.ro

Coronavirus: USR Neamț suspendă acțiunile publice de precampanie

masca medicinala laptop

Ca urmare a deciziei Biroului Național al Uniunii Salvați România, filiala USR Neamț anunță că își suspendă toate acțiunile care presupun contactul direct cu cetățenii programate pentru această perioadă de precampanie, în contextul epidemiei de coronavirus. Astfel, începând de astăzi, sunt anulate atât ieșirile în stradă pentru a discuta cu cetățenii, cât și acțiunile „door to door” de distribuire directă de materiale de promovare, pentru a preveni răspândirea coronavirusului. 

USR Neamț se aliniază la decizia Biroului Național al partidului și renunță la activitățile publice în stradă programate pentru perioada următoare. Consider că prevenția este mai mult decât necesară și îi îndemn și pe colegii de la celelalte partide să procedeze la fel. Cred, de asemenea, că este foarte important să ajutăm la propagarea în mediul online a informațiilor esențiale pe care cetățenii trebuie să le știe pentru a se proteja de COVID-19. În acest sens, la nivelul USR a fost constituit un Comitet de Criză alcătuit din membri cu expertiză în domeniul sanitar, care vor coordona pozițiile publice ale USR pe acest subiect, evitând promovarea și distribuirea de știri alarmiste sau senzaționale.

deputat Iulian Bulai, președintele USR Neamț

Până la stabilizarea situației și luarea unei alte decizii de către Biroul Național, USR Neamț va continua activitatea de precampanie pentru alegerile locale doar în mediul online. 

Exit mobile version