În contextul în care cursurile școlare au fost suspendate ca urmare a combaterii răspândirii noului coronavirus și a decretării stării de urgență pentru întreaga țară, elevii claselor a VIII-a și a XII-a pot rămâne în contact direct cu școala prin site-urile oferite de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) sau prin programele oferite de Televiziunea Națională denumit Teleșcoală.
Încă de săptămâna trecută, Ministerul Educației și Cercetării a transmis site-urile de pe care cadrele didactice pot să-și desfășoare activitatea cu elevii în mediul virtual. Este vorba de G Suite for Education și Office 365 A1, aplicații educaționale oferite sub licență gratuită de Google și Microsoft care oferă soft-uri cu ajutorul cărora se pot organiza cursuri on-line și pot fi gestionate materiale ca suport de curs pentru elevi.
Sunt profesori care nu au apelat la aceste platforme, dar care comunică cu elevii prin servicii de mesagerie și trimit teme adaptate la situația dată.
În același timp, începând din această săptămână, Televiziunea Națională în parteneriat cu MEC difuzează programele Teleșcoală destinate elevilor din clasele finale ale ciclului gimnazial și liceal, în vederea pregătirii pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat. Astfel, de luni până joi, începând cu ora 9, elevii de clasa a VIII-a pot asista la lecții de limba și literatura română și matematică. Elevii care vor susține Bacalaureatul se pot pregăti urmărind programele Televiziunii Naționale începând cu ora 15, de luni până joi, iar vineri, de la ora 9, intervale în care , profesori de diferite specialități vor susține lecții din programa pentru Bacalaureat la diferite materii.
Tot ca o măsură de prevenire a îmbolnăvirii, ministrul Educației și Cercetării a hotărât suspendarea desfășurării tuturor olimpiadelor școlare județene și regionale, precum și a competițiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior.