Site icon inRoman.ro

Tânăr reținut pentru că și-a lovit tatăl

catuse 1

O tânără de 24 de ani din Cordun a alertat autoritățile, după ce fratele său și-a lovit tatăl. S-a întâmplat luni, 16 martie, iar agresiunea fizică ar fi avut drept cauză consumul de alcool.

Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri mai vechi, între un tânăr de 23 de ani și tatăl acestuia de 52 de ani, ar fi survenit un conflict, moment în care fiul l-ar fi lovit cu pumnii în zona feței. Polițiștii au demarat cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie. Faţă de tânăr a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamţ. 

comunicat de presă Inspectoratul de Poliție Județean Neamț

Tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.   

De la începutul anului, polițiștii din Roman și zona Roman au reținut mai multe persoane din cauză că au comis infracțiunea de violență în familie. În cele mai multe situați, magistrații au confirmat măsurile propuse și au dispus arestul prevenitv pentru agresori.

Exit mobile version