Site icon inRoman.ro

De la munți de hârtie, la tehnologie și inovație. Cum s-a schimbat învățământul în mai puțin de două luni

laptop

Începutul lunii martie nu anunța nimic deosebit, mai ales în învățământul românesc care își urma cursul firesc (chiar dacă cel de al II-lea semestru era cel mai lung din ultimii ani și, atât cadrele didactice cât și elevii dădeau semne de oboseală). Nimeni nu se gândea că acest virus nou va schimba total cursul anului școlar și viețile tuturor.

Pe data de 9 martie se anunța în mod oficial de către ministrul Educației că elevii, începând cu 11 martie vor sta acasă pentru siguranța lor, însă cadrele didactice se vor prezenta în continuare în școli. Această situație ar fi trebuit să dureze până pe 23 martie, ziua când în calendarul școlar s-ar fi desfășurat primele probe de simulare a examenelor naționale pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a. Sindicatele au sărit imediat în apărarea dascălilor și au cerut guvernului ca și acestea să rămână acasă deoarece sănătatea lor poate fi pusă în pericol. Zis și făcut! Doar din personalul didactic auxiliar (adică secretari, contabili), prin rotație se mai prezintă la serviciu deoarece sunt chestiuni ce nu suportă amânare și trebuie rezolvate de cineva. Nu durează mult și România este cuprinsă de panică.

De la 26 februarie – când a fost confirmat primul pacient infectat cu covid-19 – în mai puțin de o lună, cazurile se înmulțesc iar președintele declară stare de urgență la mijlocul lunii martie, pentru 30 de zile. Elevii, părinții, profesorii au un singur gând… ce se va întâmpla cu anul școlar?

Panica crește și mai mult (mai ales pentru cei care au de susținut anul acesta examene decisive pentru viitorul lor) în momentul în care vicepremierul Raluca Turcan afirmă public, tocmai în ziua când ar fi trebuit să se desfășoare simulările, faptul că una dintre soluțiile la care guvernul s-a gândit ar fi aceea a înghețării anului școlar. Ministrul Educației, Monica Anisie, contrazice imediat această ipoteză și declară că nu poate fi vorba de așa ceva.

Între timp, dascălii, sunt puși în fața unui nou tip de predare, online, și, chiar dacă unii nu au pârghiile necesare, încearcă prin orice mijloace să nu întrerupă legătura cu elevii. Ministerul Educației și Cercetării a pus la dispoziția dascălilor platforme online și a oferit cursuri prin care aceștia să se descurce cu tehnologia (după ce zeci de ani profesorii au învățat să facă munți de hârtii pentru a-și justifica activitatea la catedră). Până aici totul este ideal dar, pentru că există și un mare „dar”… ce ne facem cu elevii care nu au acces la internet, nu au logistica necesară (ca să nu mai spunem că sunt și cadre didactice în această situație)? Rămâne și soluția învățării prin „teleșcoală”. Problemele abia acum au început să apară…

Pe stilul ,,smuls-împins” treaba merge pentru cei care doresc din tot sufletul să meargă. Profesorii sunt inventivi și mulți dintre ei stau pe calculatoare și telefoane, ca să-și ducă la îndeplinire menirea.

Tot pe 23 martie, misterul publică așa-zisele ,,teste de antrenament” care să fie lucrate de elevi în locul simulărilor, iar pe 3 aprilie au fost publicate și baremele de corectare pentru ca fiecare să poată să se verifice și să aibă o vedere cât mai bună asupra cunoștințelor până la acest moment.

Normalitatea din ultimele săptămâni este deranjată de afirmațiile liderului deputaților PNL, Florin Roman, care a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că  ,,e timpul ca sectorul public să intre sub aceeași incidență a sectorului privat! Adică, acolo unde bugetarii stau acasă din cauza epidemiei să o facă exact ca privatul, pe ajutor de șomaj!” Totul până la bani! Reacțiile nu au întârziat să apară din partea celor care ar fi putut fi afectați de o asemenea decizie, fiindcă sindicatele, probabil, nu au luat în considerare declarația deputatului PNL. Reacții au avut și cei din PSD. Deputatul  Viorel Stan, printr-un comunicat de presă, a afirmat ,, Domnilor liberali, opriți-vă până nu distrugeți de tot învățământul!”.

Cine i-a oprit? Premierul Ludovic Orban, care a infirmat toate declarațiile prin care se sugera tăierea salariilor celor din învățământ. Și, o dată cu aceste declarații, s-a intrat, oficial, în vacanța de primăvară. Ministerul Educației și Cercetării a anulat simulările naționale, fiind în continuare aplicată soluția testelor de antrenament pentru ca elevii să se poată verifica de acasă și, acolo unde e nevoie, să fie îndrumați de la distanță de profesorii lor. Monica Anisie a transmis clar că nu se va îngheța anul școlar și că se vor căuta soluții în cel mai scurt timp, consultând și modelul altor state aflate în aceeași situație. Deocamdată, până pe 16 mai, s-a prelungit starea de urgență.

Marți, 7 aprilie, ministrul  Monica Anisie a luat taurul de coarne (în sfârșit!) și  a anunțat măsuri concrete care dau speranță tuturor elevilor, studenților, părinților și, nu în ultimul rând, profesorilor. Astfel, reluarea cursurilor în unitățile de învățământ se va face după ce va trece pericolul pandemiei. Examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat se vor desfășura în luna iulie, iar programa acestor examene nu va cuprinde materia din cel de-al doilea semestru al acestui an școlar.  Printr-un Ordin de Ministru au fost anulate și Evaluările Naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, precum și olimpiadele și concursurile școlare. În același timp, la momentul reluării cursurilor, media semestrială se va încheia cu două note și teză, acolo unde este cazul.  Subiectele pentru teza semestrială se vor elabora din materia studiată până pe 11 martie 2020, atunci când s-a hotărât ca elevii să stea acasă pentru a fi în siguranță. Și pentru învățământul universitar au fost elucidate chestiunile arzătoare. Examenele de licență se vor desfășura după cele de bacalaureat, iar examenele de masterat sau doctorat după cele de licență sau disertație. Bineînțeles că, pe parcursul stării de urgență, cursurile se vor desfășura online.

Ce ne trebuie acum? Cred că răbdare și responsabilitate, iar când vorbesc de responsabilitate, asta implică atât profesorii, elevii cât și pe cei de la conducerea acestei țări.

Exit mobile version