Site icon inRoman.ro

În acest weekend vor fi și mai mulți polițiști pe străzi

politie rutiera radar 4466

În perioada 1 – 3 mai, poliţiştii vor fi prezenți în teren zilnic, pe raza întregului județ, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea ilegalităților, dar și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale impuse în perioada stării de urgență.

Pentru a se asigura că măsurile dispuse sunt respectate precum și în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice, polițiștii rutieri vor intensifica acțiunile și vor monitoriza arterele rutiere care duc spre zonele de agrement, atât în mediul urban cât și rural.

Atragem atenția tuturor cetățenilor asupra respectării regulilor de disciplină sanitară stabilite de autorităţile cu atribuţii în domeniu, distanțării sociale și intervalului orar de deplasare și reamintim că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni de la 2.000 de lei la 20.000 de lei, pentru persoane fizice, și de la 10.000 de lei la 70.000 de lei, pentru persoane juridice. De asemenea, precizăm faptul că nu vor fi tolerate abaterile de la normele de convieţuire socială sau încălcările prevederilor Ordonanţelor Militare, fiind manifestată toleranță zero faţă de cei care nu înţeleg să respecte efortul colectiv depus în limitarea riscului de răspândire a virusului. Vă rugăm să rămâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!

comunicat IPJ Neamț

Pe perioada minivacaneței se acționează cu efective mărite, astfel alături de structurile de ordine publică și rutieră, polițiștii de investigaţii criminale, cei din cadrul strcuturilor de arme, explozivi, substanţe periculoase și luptătorii de la acțiuni speciale vor acționa cu promptitudine pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale.

Exit mobile version