UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență Roman a precizat că pacienta depistată cu COVID-19 a prezentat simptome la câteva zile de la internare. Acest fapt induce ideea că pacienta a luat virusul din afara unității spitalicești, dar că simptomele au apărut după internare.
O pacientă din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman, Secția Psihiatrie a fost confirmata pozitiv cu noul coronavirus. Aceasta a fost internata la începutul lunii mai. La patru zile de la internare, pacienta prezenta stare de subfebrilitate, 37.3 T° corporală, motiv pentru care s-a decis să fie izolată și testată covid. În urma rezultatului, pacienta a fost transferata la Spitalul din Piatra Neamț. Pacienții aflați pe secție, rămân internați și testați pentru covid în a șaptea zi de la ultimul contact cu pacienta depistată pozitiv. Personalul-auxiliar și medico-sanitate, care au întrat în contact cu pacienta, chiar dacă au fost echipați corespunzător și nu prezintă simptomatologie de covid, vor rămâne în izolare la domiciliu și vor fi testați în ziua 7.
Andreea Trifan, purtător de cuvânt Spitalul Municipal de Urgență Roman
În continuare, activitatea se va desfășura cu cadre medico-sanitare și auxiliare din cadrul Secției Psihiatrie, care nu au întrat în contact cu pacienta pozitivă. În aceasta perioada, pacienții acuți care se prezintă în Secția Psihiatrie , vor fi consultați de medicii psihiatri și dacă este necesar, vor fi direcționați pentru internare către Spitalul „Sfântul Nicolae” Roman și Spitalul „Socola” Iași.
ȘTIREA INIȚIALĂ: O altă secție din Spitalul Roman este afectată de COVID-19. O pacientă internată la Secția Psihiatrie a fost depistată cu noul coronavirus. Din informațiile obținute până acum, pacienta era internată într-unul din saloanele destinate pacienților acuți.
Din cauza situației, mai mulți angajați ai secției vor rămâne în izolare la domiciliu până ce vor fi testați. Contactat telefonic, șeful Secției Psihiatrie a precizat că este în ședință pentru a stabili modul de organizare și acțiune pentru perioada următoare. Reprezentanții spitalului trebuie să decidă în cursul zilei de astăzi cum vor proceda pentru a proteja pacienții internați și personalul medical care nu au coronavirus, dar pacienți care ar putea să ajungă la spital zilele următoare și să aibă nevoie de îngrijire psihiatrică.
În secție se efectuează o anchetă epidemiologică și personalul medical a fost deja programat pentru a fi testat.