Site icon inRoman.ro

Arhiepiscopia Romanului încurajează o „donație pentru educație”

telefoane mobile tableta

Sectorul de Asistență socială și medicală al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului anunță demararea programului „Donație pentru educație”, notează basilica.ro.

Proiectul propune o colectă de dispozitive electronice noi sau utilizate, dar funcționale (tablete, smartphone-uri, laptopuri sau calculatoare)  pentru copiii care acum învață de acasă.

Reprezentanții Arhiepiscopiei vor face o analiză de nevoi prin intermediul protopopiatelor, din care va rezulta situația reala a familiilor din comunități (hrană, medicamente, etc) și mai ales a dotării copiilor cu dispozitive necesare educației on-line. Prin intermediul platformei umanitare www.ajutamimpreuna.ro, persoanele juridice, fizice și ONG-urile eparhiale, cât și protopopiatele vor încerca să sprijine achiziționarea de dispozitive electronice necesare copiilor, în actul educativ on-line.

Copiii cu rezultate foarte bune la învățătură și cu părinții șomeri sau fără un loc de muncă vor avea prioritate. Condiția socială și izolarea sau mediul de viață defavorizant sunt următoarele criterii de selecție. 

Reprezentanții Arhiepiscopiei Romanului intenționează să ofere un număr minim de 100 de dispozitive copiilor din mediile defavorizate, în decurs de trei luni de zile, provenind din toate cele 6 protopopiate.

Exit mobile version