Spitalul de Psihiatrie “Sf. Nicolae” Roman numără, la acest moment, patru angajați și 14 pacienți infectați cu COVID-19. Colegii lor care au fost mai norocoși și se află la serviciu, s-au gândit la cei patru infirmieri internați la Spitalul Județean Piatra-Neamț și le-au făcut o surpriză: cadouri și un gând bun.
Suntem o mână de oameni, o echipă unită, care ne-am mobilizat de fiecare dată, în cele mai potrivnice clipe, pentru a face bine și a ne face bine. Epidemia a lovit și la noi, inevitabilul s-a produs; nu ne este ușor, o parte din sufletul acestui spital, infirmieri și prieteni, se află în momente de cumpănă, temându-se pentru ei și pentru viața familiilor lor. Munca unui infirmier este cu atât mai grea, deoarece ei lucrează 12 ore, corp la corp cu pacienții, îi dezbracă, îi îmbracă, îi hrănesc, îi spală, îi piaptănă, sunt în permanență în conexiune cu ei. Dorim să le fim aproape colegilor noștri. Ne-am mobilizat cu toții: medici, asistenți, infirmieri, brancardieri, îngrijitori și le-am făcut o surpriză de proporții, vizitându-i, fără a avea acces la ei, lăsându-le pachetele fiecăruia, cu alimente, răcoritoare, articole de îmbrăcăminte, mici cadouri care să le bucure sufletul, câte o felicitare cu gânduri pozitive și un mesaj emoțional care i-a mângâiat.
mesaj al salariaților din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Sf. Nicolae”
Pe de altă parte, angajații de la Spitalul de Psihiatrie se simt nedreptățiți, după ce au aflat despre o declarație a directorului unității, care sugera că cei patru colegi ar fi venit cu virusul din afara unității – în condițiile în care în spital deja existau cazuri confirmate de coronavirus la pacienți – sau că nu ar fi purtat corect echipamentul de protecție.
Nu vrem să aducem acuze nimănui, sunt lacune ale sistemului și cu ce probleme ne-am confruntat în această perioadă, nu sunt străine niciunui spital din România. Tot ceea ce dorim este să salvăm imaginea colegilor noștri, care sunt victime colaterale.
mesaj al salariaților din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Sf. Nicolae”