Astăzi s-au afișat primele rezultate pentru elevii care au susținut Evaluarea Națională la finalizarea ciclului gimnazial. Procentul de promovabilitate în județul Neamț este de 70,91%, adică elevii care au obținut la aceste examene note mai mari sau egale cu 5.
21 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Rata de participare a fost de 98,17 %: 4.253 candidați prezenți, dintr-un total de 4.332 elevi înscriși.
La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 3.467 candidați ( 81,52 %), iar 132 candidați au fost notați cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 2779 candidați (65,34 %) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 72 de candidați au obținut nota 10 (zece).
Nu au fost elevi eliminați din cauza unor tentative de fraudă.
Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și marți, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Pentru prima dată, rezultatele au fost publicate cu anonimizarea numelui și a prenumelui.