Site icon inRoman.ro

Avertizările meteo și hidro i-au pus serios la treabă pe pompieri (galerie foto)

interventie pompieri inundatii

În perioada 22.06.2020 ora 08:00 – 23.06.2020 ora 08:00, asupra județului a plouat cu avertizări meteorologice: trei coduri roșii de instabilitate atmostferică accentuată și trei portocalii. La acestea s-au adăugat două avertizări hidrologice cod roșu, trei avertizări hidrologice cod portocaliu și trei avertizări hidrologice cod galben.

Lista avertizărilor emise (în ordine cronologic):

Detașamentul de Pompieri Roman a intervenit pentru evacuarea apei din 8 fântâni în localitatea Ion Creangă și pentru evacuarea apei din o curte în localitatea Solca, comuna Oniceni.

În schimb, pompierii din Piatra Neamț au trebuit să intervină pentru evacuarea apei din curți, case și beciuri din localitatățile Dolhești (comuna Pipirig), Stânca (comuna Pipirig), Piatra Neamț, Vaduri (comuna Alexandru cel Bun), Bodești (comuna Bodești), Oșlobeni (comuna Bodești) și Dobreni (comuna Dobreni). Pe lângă aceste intervenții, pompierii din Piatra Neamț au intervenit pentru îndepărtarea de elemente de construcție instabile din acoperișul unui bloc în municipiul Piatra-Neamț, evacuarea unor bovine surprinse în albia râului Bistrița pe raza comunei Dumbrava Roșie, deblocarea DN17 B pe raza localității Poiana Largului de arbori căzuți pe suprafața carosabilă.

Pompierii din Târgu Neamț au avut o intervenție grea în localitatea Stânca din comuna Pipirig. Pentru a evacua cât mai repede apa din 36 de gospodării inundate, ei au apelat la jutorul ISU Bacău, care au ajutat cu două autocamioane de intervenție, trei motopompe transportabile, două motopompe remorcabile, o motopompă de capacitate mărită și șase subofițeri.

Nici voluntarii de la serviciile SVSU nu au stat degeaba, voluntarii din Bicaz, Alexandru cel Bun, Pipirirg, Tașca, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Dobreni, Crăcăoani, Bălțătești, Grumăzești, Urecheni, Petricani, Timișești, Răucești, Poiana Teiului, Valea Ursului, Oniceni, Negrești, Farcașa, Borca, Ceahlău, Grințieș, Tazlău, Vânători-Neamț, Bodești, Dochia și Hangu au intervenit alături de pompieri sau individual.

Exit mobile version