Site icon inRoman.ro

Biroul PSD Roman a votat pentru suspendarea din partid a celor șase consilieri locali

inroman.ro PSD sediu Roman

Biroul PSD Roman s-a întrunit joi seară și a votat și aprobat propunerea înaintată de către președintele organizației, senatorul Dan Manoliu. 

În urma votului și conform statutului partidului, cei 6 consilieri locali ai organizației PSD Roman, au fost suspendați timp de 6 luni din calitatea de membru de partid. Totodată, prin Hotărârea Biroului PSD Roman niciun reprezentant al organizației noastre (inclusiv consilierii suspendați) nu va mai participa la ședințele ordinare sau extraordinare ale Consiliului Local Roman, până la punerea în aplicare a sentinței Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care actualul primar,  Lucian Ovidiu Micu a fost judecat și declarat incompatibil. 

comunicat de presă PSD Roman

A doua hotărâre luată de Biroul Organizației PSD Roman stipulează faptul că încălcarea hotărârii Biroului expusă mai sus prin care un reprezentant al organizației va participa la ședințele ordinare sau extraordinare ale Consiliului Local Roman, va fi sancționată cu excluderea din partid. 

Hotărârea Biroului Organizației PSD Roman va fi transmisă spre validare către Organizația Județeană Neamț a PSD . 

Exit mobile version