Un dialog cu Dan Radu, vicepreședinte al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei și managerul de proiect pentru ”Adoptă un drum în Moldova”
- Ce este proiectul ”Adoptă un drum în Moldova”?
Este o idee simplă prin care oricare cetățean al regiunii noastre poate verifica ce se întâmplă cu taxele pe care le plătește pentru a avea drumuri bune.
Mai concret, poți supraveghea drumurile care te interesează, pe care le folosești sau care deservesc comunitatea ta, făcând fotografii sau filmulețe cu lucrările care au loc pe acestea. Pozele și filmulețele pot fi trimise online către noi, noi le urcăm pe harta interactivă și oricine le poate accesa pentru a vedea cum merg lucrările pe un anumit drum.
În acest mod vezi și când nu se lucrează, vezi și dacă se lucrează bine, vezi dacă lucrarea merge cum trebuie sau e întârziată de lipsa muncitorilor de pe șantier.
Am cerut și obținut de la autoritățile județene lista tuturor obiectivelor de infrastructură unde sunt deja semnate contracte de lucrări și am cerut voluntarilor din acele județe să le monitorizeze periodic.
Din păcate, proiectul trebuia să intre în plin în luna martie, dar din cauza pandemiei de Covid 19 nu am putut recruta voluntari câți am fi vrut, iar cei selectați deja nu au putut ieși, în perioada stării de urgență, să fotografieze sau să filmeze. În final, am beneficiat de efortul a 22 de voluntari din toate cele 8 județe ale Moldovei.
Proiectul este în derulare, harta conține numai o parte din drumurile aflate în lucru – cât am putut monitoriza până acum – și chiar dacă finațarea are ca limită 14 iulie, vom continua, încercând să găsim și alte surse, pentru că e un proiect prea frumos și util cetățenilor ca să nu fie continuat.
Este un cadru de implicare civică, în folosul fiecăruia dintre noi, o formă de a pune presiune pe autoritățile competente să-și facă treaba la timp și cât mai bine.
- Cum arată site-ul sau harta interactivă, cum se poate folosi?
Pe site sunt 9 hărți, una generală, a regiunii, și 8 hărți județene, iar drumurile ce au fost monitorizate de către noi sunt marcate cu un ”pin” – roșu pentru drumurile județene și albastru pentru drumurile naționale.
Dacă apeși pe acel ”pin” – poți vizualiza informații despre acel drum: care este termenul de finalizare a lucrării, bugetul alocat, observații în teren făcute de voluntari, fotografii și înregistrări video de la voluntari. Există și o zonă de comentarii, unde cei interesați ne pot informa despre alte drumuri sau alte probleme legate de infrastructura din zona sa.
- Proiectul se referă numai la harta interactivă online?
Proiectul mai prevede și lansarea lucrării “Moldova accesibilă. Analiza fluxurilor de persoane și a traficului rutier în regiune”, care este, practic, un raport de priorități privind dezvoltarea infrastructurii rutiere a Moldovei conceput de experți de la facultatea de Geografie din Iași, specialiști în dinamica comunităților și în dezvoltarea regiunii in funcție de factorii economici, demografici etc.
Aceasta lucrare va fi urcată pe site-ul www.adoptadrummoldova.ro, are o secțiune specială, și va putea fi lecturată de oricare doritor.
Intenția noastră este de a impune această analiză ca fiind o referință pentru politicile de dezvoltare regională, pentru ca politicienii și administrațiile județene, în viitorul mai scurt sau mai lung, să nu mai facă după capul lor strategiile de dezvoltare ci să apele la o lucrare științifică, cum este acest raport.
Proiectul ”Adoptă un drum în Moldova” este derulat de Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, un program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (www.inovarecivica.fdsc.ro).