Pandemia de Coronavirus a ținut în casă milioane de oameni, care au depins de autorități, de mass media sau de rețelele sociale pentru a fi la curent cu ce se mai întâmplă în comunitatea lor sau în lume. Informațiile despre numărul de cazuri, cine și de ce mai piere de boală deveniseră ritual zilnic, așteptat cu sufletul la gură.
Cum protejezi intimitatea și demnitatea cuiva, atunci când dorința oamenilor de a afla totul este atât de mare? Te duci la manualul de jurnalism și respecți ce scrie acolo. Așa am procedat noi când am scris despre persoanele infectate cu COVID-19.
Primele cazuri de infectare din județul Neamț au fost intens mediatizate la nivel central: fostul viceprimar la municipiului Piatra-Neamț (care a decedat la scurt timp), participanți la un concurs de dans, angajați ai Direcției pentru Protecția Copilului. Expunerea mediatică a dus la o divizare a opiniei publice, care se păstrează și acum: o parte crede că există virusul și este avidă de tot felul de detalii (ca în cazul unui accident auto, când unii oameni vor să vadă fiecare ciob și cât mai exact cum arată victimele după impact), o altă parte nu „crede în virus” și spune că oricum unele persoane ar fi murit din cauza altor afecțiuni pe care le aveau.
Când s-a confirmat primul caz pozitiv al unui cadu medical la Spitalul Roman, noi am aflat toate detaliile, inclusiv numele, adresa etc. Nu am publicat nimic din acestea, scopul era să prezentăm fenomenul, nu să oferim celor curioși o identitate, o țintă. Mulți cititori ne-au scris și ne-au cerut numele persoanei infectate. Noi le-am argumentat de ce nu-l publicăm, invocând regulile profesiei. Au fost colegi de presă care au considerat că identitatea trebuie menționată și au publicat informația, dar noi am rămas consecvenții ideii că fenomenul este cel care contează. Mai apoi au apărut focare și numărul pacienților pozitivi s-a înmulțit, dar noi am tratat subiectul la fel: cum s-a întâmplat, ce a favorizat acest lucru, care este starea persoanelor care au virusul, când și în ce condiții se reia activitatea în secțiile afectate etc.
Am făcut o excepție cu un pacient depistat pozitiv care, sătul de teoriile conspirației pe care le-a citit pe Facebook, a descris experiența prin care a trecut el însuși și a postat-o public. Am luat legătura cu Iulian și i-am cerut acordul pentru a publica un articol cu mărturia lui, mai ales că mulți susțin că virusul nu există, pentru că nu cunosc pe nimeni care să fi fost infectat.
Articolul a avut succes, mai ales că Iulian este DJ și a însuflețit atmosfera la multe petreceri, este, deci, o persoană cunoscută în comunitate. Dar efectul a fost de scurtă durată, iar teoriile conspiraționiste au reapărut.
Cred că prezentarea cazurilor cu latura lor umană, dincolo de cifre seci, este singura soluție pentru a-i combate pe conspiraționiști. Doar că unii pacienți se tem de stigmatizare și nu vor să se expună. Iar noi, jurnaliștii, trebuie să le respectăm acest drept și să căutăm noi metode a prezenta adevărul, astfel încât acesta să fie ușor de înțeles și de acceptat.