Site icon inRoman.ro

Lucian Micu anunță că va candida pentru funcția de primar chiar dacă a fost găsit incompatibil de ANI și demis de prefect

Lucian Micu 2086 pro 2

Lucian Micu este hotărât să candideze pentru fotoliul de primar chiar dacă are o decizie definitivă cu privire la starea de incompatibilitate și a fost demis de colegul său de partid, prefectul George Lazăr. Până la alegerea unui alt primar, prerogativel;e vor fi preluate de viceprimarul Roxana Iorga.

Am aflat din presă că romașcanul George Lazăr, în calitatea sa de prefect, a emis ordinul de încetare a mandatului meu de primar al municipiului Roman. Aștept și hârtia oficială, așa cum este firesc. Decizia sa nu schimbă cu nimic planurile mele. Voi candida, pentru că am muncit în acești trei ani pentru Roman și vreau să continui să-mi duc proiectele la bun final. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în acest prim mandat și sunt sigur că voi ști să-i țin aproape pe cei care merită și în următorul.

Lucian Micu

Intenția de a candida era vizibilă în ultima perioadă, pagina de socializare a primarului fiind plină de articole cu vizitele „în teren”. Prezența deputatului Laurențiu Leoreanu la bilanțul de șase luni de activitate a secretarului de stat Leonard Achiriloaei, dă indicii despre cine va fi candidatul PNL la alegerile locale din septembrie 2020, întâlnirea desfășurându-se după un ritual pe care l-am mai văzut în 2017, atunci când Laurențiu Leoreanu îl recomanda romașcanilor pe Lucina Micu ca succesor al său.

Exit mobile version