Site icon inRoman.ro

50 de note mărite după rezolvarea contestațiilor la concursul de titularizare în Neamț

rezultate

Pe 11 august au fost afișate rezultatele finale ale concursului național de titularizare. Anul acesta, numărul total al contestațiilor depuse la Inspectoratul Școlar Județean Neamț a fost de 73, numărul candidaților care au participat la acest concurs fiind 510. În cazul a 69 de contestații (94,52%), notele au fost modificate astfel: pentru 50 de lucrări contestate, notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 19 lucrări notele inițiale au fost micșorate.

Pe tranșe de note, situația finală are următoarea configurație: 3 candidați au obținut nota 10, iar 316 de candidați au obținut note între 7 și 9,99, restul obținând note sub 7.  Pentru absolvenții din promoția curentă, totalul notelor peste 7 a crescut cu 2,63% după rezolvarea contestațiilor. Mai exact, 55,26% (52,63% – rata inițială) dintre candidați au obținut note peste 7. În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, rata de promovare a crescut la 62,55%, cu 2,75% față de cea inițială (59,80%). În 2019, după soluționarea contestațiilor, rata de promovare a fost de 44.82%, iar în 2018, de 52.14%. 

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5.

Exit mobile version