După aproape jumătate de an de la declararea stării de urgență pe teritoriul României din cauza pandemiei cu SARS-Cov-2, învățământul românesc s-ar putea să fie, din nou, luat prin surprindere. Avem experiența faptului că învățământul online se poate desfășura doar dacă fiecare cadru didactic și elev dispune de mijloacele necesare.
Guvernul a anunțat că se vor distribui în toate unitățile școlare, atât pentru elevi, cât și pentru profesori, laptopuri sau tablete, pentru ca, în cazul în care se decide ca actul educațional să se desfășoare online, să nu se mai ajungă la situațiile întâlnite. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a distribuit și în județul Neamț model de cerere pentru acordarea unui laptop pentru dascălii doritori, în conformitate cu prevederile articolului unic pct. 2 al Legii 109 /2020 pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 590 / 06 .07.2020.
Situația se complică puțin pentru că (citez din cererea tip trimisă de FSLI): Având în vedere că, în Legea nr. 109/2020 nu se precizează unde depune cererea solicitantul, dar și faptul că, până la această dată, Ministerul Educației și Cercetării nu a emis Norme metodologice care să stabilească către ce instituție depune cererea beneficiarul legii, înțeleg să adresez prezenta solicitare către angajator, dar și în atenția conducerii Ministerului Educației și Cercetării, căruia îi revine, conform acestei legi, atribuția de a asigura infrastructura necesară – dispozitive și acces la internet – minimale pentru participarea la activitățile didactice în mediul on-line.
Până la 1 septembrie mai sunt câteva zile, atunci își vor începe cadrele didactice activitatea însă anul școlar se află, din păcate, sub semnul incertitudinii. La fel ca și această completare la Legea educației naționale asupra căreia ministerul nu a catadicsit să mai ofere alte precizări.