Site icon inRoman.ro

Video: biciclist accidentat pentru că nu s-a asigurat

accident biciclist favorit MG 6314

Astăzi, în jurul orei 12:00, un biciclist a fost accidentat în cartierul Favorit, fiind necesară transportarea lui la Centrul de Primiri Urgențe pentru mai multe investigații.

Accidentul a survenit pe fondul neatenției biciclistului, imaginile video arătând faptul că acesta s-a asigurat doar superficial în momentul în care a schimbat direcția de mers, acesta părăsind banda de la margine cu intenția de a vira la stânga. Din fericire pentru biciclist, mașina care venea din spate, pe banda de la mijloc, nu circula cu viteză mare, practic biciclistul lovinduse de aripa dreapta-față a mașinii. Transportul la spital a fost necesar pentru că bărbatul părea conștient doar parțial.

Filmarea arată în schimb un comportament îngrijorător al conducătorului auto care, chiar dacă e bine intenționat, poate fi extrem de periculos. După ce a coborât din mașină, conducătorul auto a încercat să-l ridice pe biciclist de jos, trăgându-l de brațe. Deoarece nu poți ști ce leziuni a suferit victima în cădere, medicii nu recomandă ca aceasta să fie ridicată de jos, din contră, accidentatul trebuie menajat la maximum, evitându-se gesturile bruște și deplasarea lui excesivă.

Exit mobile version