Elevii și cadrele didactice care vor susține examene și concursuri naționale vor fi evaluați de către profesori care vor urma cursuri de formare în acest domeniu. În perioada 21-30 septembrie are loc înscrierea pentru Corpul de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale (CPEECN). Acesta va cuprinde grupul de cadre didactice care urmează să realizeze în mod unitar și eficient lucrările elevilor/cadrelor didactice din cadrul examenelor naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, bacalaureat, definitivare în învățământ și titularizare.
CPEECN are rolul de a funcționa ca o comunitate de învățare și de a se dezvolta ca organism subordonat inspectoratelor școlare. Membrii acestui Corp de profesori evaluatori vor fi cadre didactice din mediul rural sau urban, în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, respectiv liceal cu filierele teoretică, vocațională și tehnologică. Pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Neamț au fost afișate ordinul, documentele și anexele cu privire la acest subiect.
Este cunoscut faptul că, la examenele din vara anului 2020, au fost mai multe cazuri, la nivel național, în care, în urma contestațiilor, candidații au obținut note mult mai mari decât la rezultatele inițiale. De menționat este că, în momentul în care se constată greșeli sau erori repetate în evaluarea lucrărilorale aceluiași cadru didactic, acesta va fi eliminat din Corpul de profesori evaluatori.