Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ (CJSU) a decis că se impun mai multe măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Printre ele se numără și obligativitatea purtării măștii în mai multe zone și în anumite intervale de timp.
Astfel CJSU stabilește obligativitatea purtării măştii de protecţie, de către toate persoanele cu vârsta peste 5 ani, prezente în proximitatea unităților de învățământ din județul Neamț, la momentul sosirii și plecării elevilor.
Pe lângă această măsură, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, pe raza judeţului Neamţ, de către toate persoanele cu vârsta peste 5 ani, prezente în spaţiile aglomerate în aer liber, şi anume:
a) pieţe, târguri/oboare (cu caracter periodic sau permanent);
b) la oficierea oricărui tip de eveniment;
c) muzee şi alte obiective turistice;
d) lăcaşuri de cult turistice şi ecumenice.
Totodată, toate restaurantele, cafenelele și barurile de pe raza comunei Războieni vor fi închise pentru o perioadă de 14 zile.