Site icon inRoman.ro

Comuna Bâra, finalistă pentru titlul de „Sat European de Tineret 2021”

Bara comuna europeana

Comuna Bâra, din județul Neamț, a intrat în competiție pentru titlul de „Sat European de Tineret 2021”. Această comună are cel mai mic număr de locuitori din judeţul Neamţ, puţin peste 2000, însă acest lucru nu i-a împiedicat pe tinerii de aici să aplice pentru primi un astefel de titlu. În finala concursului au intrat și alte șapte comune din țară:Cleja (Bacău), Panaci (Suceava), Grivița (Galați), Sălacea (Bihor), Buciumeni (Dâmbovița), Slimnic și Rășinari (Sibiu)
.

Programul „European Youth Village” este un program apolitic, dezvoltat pe patru piloni – educație, cultură, voluntariat și participarea tinerilor, urmărind să contribuie la dezvoltarea sectorului de tineret din mediul rural prin activarea tinerilor și autorităților publice din aceste comunități. Programul este coordonat la nivel național de către „Asociația pentru Dezvoltare Activă” și „Go Free-Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile” și implementat cu sprijinul programului Erasmus+.

Plecând de la premisa că viitorul începe cu valorile locale, un grup de tineri din comuna Bâra, coordonați de liderul lor, prof. Simon Loredana-Cătălina, au luat inițiativă și a depus candidatura pentru obținerea titlului de „Sat European de Tineret”. Acest grup este susținut de două asociații: Asociația „Green Family Bîra” și Asociația „GAL Podisul de Nord al Bârladului” și de către autoritățile locale printr-o scrisoare de susținere. 

O ultimă etapa de evaluare constă în activitatea unui juriu format din specialiști în domeniul tineretului ce va analiza aplicațiile celor opt comune finaliste pentru titlul de „Sat European de Tineret 2021”, dar şi în dialogul unui reprezentant al echipei European Youth Village cu tinerii din grupurile de inițiativă. Informațiile furnizate de către grupurile de inițiativă, dar și feedback-ul voluntarilor, vor fi transmise juriului de specialitate și vor constitui parte din procesul de evaluare. 
Ne dorim ca prin participarea la acest program, tinerii să devină mai conștienți de resursele de care dispun, mai vizibili și mai pregătiți să acționeze pentru un obiectiv comun atât la nivel local, cât și la nivel național și european. Ce variantă mai îndrăgită poate fi de a îmbina învățarea, distracția, participarea și acțiunea pentru beneficiul tinerilor și pentru dezvoltarea armonioasă a comunității lor?! Titlul de Sat European de Tineret este o asumare de responsabilități si o dorință pe care o vrem îndeplinită.

profesor Loredana Simon – liderul grupului de iniţiativă
Exit mobile version