Site icon inRoman.ro

ADR Nord-Est va gestiona fondurile europene la nivel regional

euro bani europeni finantare

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est se pregătește pentru rolul de Autoritate de Management la nivel regional. Pentru asta, ADR Nord-Est, în calitate de beneficiar, a semnat cu Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014 – 2020 contractul de finanţare pentru proiectul „Sprijin pentru ADR Nord-Est în pregătirea POR 2021-2027″, în data de 28 octombrie 2020.

Obiectivul general al proiectului este sprijinirea și pregătirea ADR Nord-Est în realizarea rolului de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional Nord-Est perioada 2021-2027.

Mai clar, agenția primește finanțarea necesară să realizeze studiile, planurile și procedurile necesare pentru gestionarea fondurilor europene în regiune. Perioada de pregătire trebuie să se încheie până la 31.12.2021, valoarea finanțării fiind de 2.057.025,71 lei.

Exit mobile version