Site icon inRoman.ro

I-ați omorât, dar măcar îi îmbălsămați gratis

incendiu spital piatra neamt sursa Exploziv TV

10 oamenii au murit în locul unde s-au dus să-și găsească salvarea. Într-o societate modernă, guvernată de reguli, în care cetățenii plătesc taxe și impozite, există astfel de locuri. Înainte te duceai la vraci, te duceai să te descânte o babă sau te duceai să te calce peste prag o mamă de gemeni. Acum mergem în aceste locuri în care oameni care și-au ros coatele ani întregi pe băncile unor școli te fac bine. Dar toate băncile lustruite și toate nopțile nedormite nu fac nici cât o ceapă degerată atunci când sunt la mâna unora care ar fi fost de râsul satului dacă nu ar fi intrat în politică.

După ce 10 oameni au murit fără vină în instituția pe care o coordonează Consiliul Județean, acesta anunță că “va susține refacerea urgentă a secției ATI distrusă în incendiu”, de parcă asta ar trebui să o facă nea Gică de la sculărie, dar uite ce săritori sunt ei acum! “Vom disponibiliza de la bugetul județului fondurile necesare pentru refacerea secției” mai spune CJ-ul, transformând un lucru normal într-unul extraordinar, de parcă noi am fi plătit dările ca să se uite ei la bani, nu să-i folosească acolo unde e nevoie. De fapt, ar putea fi considerat extraordinar, pentru că celui care s-a plimbat prin holurile Spitalului Județean sigur i s-a  părut că s-a întors în timp, lipsa de investiții făcându-l demn de perioada de înainte de 1989.

Apoi vine ministrul Sănătății care spune că toți suntem vinovați de tragedia produsă. Atunci zic să ne dăm toți demisia, voi din funcții și noi din cea de plătitori de taxe.

Dar nimic mai odios nu am putut citi decât comunicatul trimis presei de Spitalul Județean și care anunță: “Comitetul Director și Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț au stabilit, în cursul zilei de luni, 16 noiembrie 2020, ca familiile persoanelor decedate în incendiul de pe Secția Anestezie și Terapie Intensivă, de la sfârșitul săptămânii trecute, să fie scutite de plata taxelor aferente serviciilor medico-legale”

Vai, da câtă mărinimie! I-ați omorât, dar măcar îi îmbălsămați gratis. Dar cum faceți cu cei care s-au făcut scrum și pentru a fi recunoscuți au fost cerute probe ADN de la familie? Cu sufletul fierbând de revoltă întreb: cum îi îmbălsămați astfel încât familia să nu plângă lângă niște suflete carbonizate?

sursa foto: Exploziv TV

Exit mobile version