Site icon inRoman.ro

Senatorul Dan Manoliu: “Putem preveni alte tragedii”

Senator Dan Manoliu Poza Comisie

Tragedia de la Spitalul de Urgență Piatra-Neamț ne arată că nu am învățat nici măcar cât să luăm notă de trecere, după ceea s-a întâmplat la Colectiv, în urmă cu cinci ani. Echipa PRO România Neamț transmite un mesaj tuturor celor afectați de incendiul devastator. 

În aceste clipe de cumpănă, PRO România Neamț este alături de toți cei afectați de incendiul din Spitalul Piatra Neamț. Ne rugăm cu toții pentru medicul erou, pentru cei răniți și pentru sufletele celor trecuți în veșnicie într-un mod atât de absurd! Poate nu va mai fi nevoie să moară oameni și ne vom trezi, vom fi toți solidari și vom transforma din temelii această societate! Condoleanțe familiilor îndoliate, însănătoțire grabnică celor răniți. Bunul Dumnezeu să îi odihnească în pace pe cei decedați!

În perioada următoare este important ca mobilizarea să fie una constructivă, care să acorde atenție sporită tuturor victimelor, familiilor, dar și refacerii secției ATI a Spitalului Județean Neamț, este de părere senatorul Dan Manoliu. Mai mult, parlamentarul consideră că nu trebuie neglijați nici pacienții care sunt internați acum în spital și cadrele medicale care lucrează în unitatea spitalicească. 

Cauza de la care a pornit efectiv incendiul o vor stabili anchetatorii. Motivul pentru care a devenit posibilă această tragedie o vor dezvălui, cel puțin în parte, tot anchetatorii, dar o putem intui și noi. Prioritar este ca cei responsabili de gestionarea situației medicale și administrative să vorbească aceeași limbă. Și să ofere suportul necesar tuturor celor care vor să dea o mână de ajutor. În plus, nu trebuie neglijat faptul că pacienții internați în celelalte saloane și angajații Spitalului Județean Piatra-Neamț au trecut printr-o traumă. Sper ca autoritățile să aibă în vedere și consilierea psihologică a acestor oameni”, a afirmat senatorul Dan Manoliu. 

Un alt mesaj pe care senatorul Manoliu îl transmite este adresat primarilor din județ. 

În fiecare localite sunt clădiri precum spitale, centre de îngrijire, școli etc. Este un bun moment să verificați ceea ce poate nu a fost prioritar până acum: instalația electrică, avizele și autorizațiile, instruirea personalului etc. Este mai bine să fie toate acestea bifate și să nu existe niciodată ocazia de a fi testate în realitate, decât să se ajungă la evenimente nedorite. Putem preveni alte tragedii.

Exit mobile version