Joi, 19 noiembrie, va avea loc ședința de îndată a Consiliului Local Roman, care are pe ordinea de zi cinci proiecte de hotărâre, printre care și cel pentru alegerea viceprimarului.
Primul pe ordinea de zi este proiectul de hotărâre de alegere a președintelui de ședință. Conform cutumei, președinția ședințelor este asigurată prin rotație, în ordine alfabetică, prin urmare primul președinte de ședință din actualul mandat ar fi Teodora Baciu, consilier local din partea Partidului Împreună Pentru Moldova.
Al doilea proiect pe ordinea de zi se referă la „depunerea jurământului de către consilierii supleanți ale căror mandate au fost validate”, practic e vorba de consilierii care îi înlocuiesc pe candidații care au prins locuri eligibile, dar care nu-și pot desfășura mandatul pentru că nu doresc asta sau pentru că au fost aleși în alte funcții (cum e cazul primarului). Practic în locul lui Laurențiu Leoreanu (PNL) și Leonard Achiriloei(PNL) vor fi consilieri locali Elena Chelmuș și Ștefan Ionuț Gârbea, în locul lui Viorel Stan (PSD) va fi Alexandra Andreea Broască, iar în locul lui Victor Barcan (PRO România) va fi George Dragoș Barcă.
Al treilea proiect pe ordinea de zi este proiectul de hotărâre „privind alegerea membrilor comisiei de numărare a voturilor pe perioada mandatului consiliului local”, adică vor fi aleși 3 consilieri locali care vor număra voturile celor 21 de aleși atunci când se va apela la vot secret. Votul secret este practicat atunci când sunt alegeri nominale, cum e și în cazul alegerii viceprimarului.
Un alt proiect important este cel privind „organizarea comisiilor de specialitate pe principalele domenii de activitate”. Orice proiect de hotărâre trece prin comisiile de specialitate înainte de a fi votate în plen. Comisiile de specialitate analizează oportunitatea unei hotărâri, verifică existența erorilor materiale, pot propune amendamente și pot cere ca inițiatorul să retragă proiectul de pe ordinea de zi. Avizul comisiei este consultativ.
Poate cel mai important punct pe ordinea de zi este chiar ultimul: “proiect de hotărâre privind alegerea viceprimarului
municipiului Roman”. Cel mai vehiculat nume este cel al lui Radu Samson, consilier local din partea USRPLUS. Ținând cont de faptul că USRPLUS și PNL au format un fel de alinață națională împotriva PSD – care seamănă mai mult a “dragoste cu năbădăi”, șansele consilierului USRPLUS sunt mari, dar se pot spulbera într-o clipită. Teoretic cele două partide au majoritatea necesară pentru a impune viceprimarul, dar votul fiind secret … orice e posibil. Stopul abrupt pus de Samson în lupta anti PNL pe plan local lasă loc suspiciunii că între el și Laurențiu Leoreanu s-a îngropat „securea războiului”. Rămâne de văzut dacă și celelalte grupuri politice din consiliu vor veni cu propuneri pentru funcția de viceprimar.
În acest moment Consiliul Local este format din 8 consilieri PNL, 6 PSD, 4 USR, 2 ÎPM și unul de la PRO România. PNL și USR au majoritate atunci când e vorba de hotărâri de CL ce necesită majoritate simplă (11 voturi) pentru aprobare, dar atunci când e nevoie de 14 sau 15 voturi lucrurile se complică.