Site icon inRoman.ro

Parlamentarii ne trimit cu trotinetele electrice la RAR. Legea a fost promulgată de președinte

trotineta electrica nicolas i o8koK0E oRg unsplash

După ce a trecut prin Senat și a fost aprobată tacit, după ce a ajuns în Camera Deputaților și a fost aprobată cu o majoritate covârșitoare, Klaus Iohannis a promulgat legea prin care trotinetele electrice trebuie înmatriculate şi înregistrate la Registrul Auto Român (RAR).

Legea, care completează OUG 78/2000, a fost inițiată de 17 deputați UDMR și a primit aviz negativ de la Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului iar Guvernul a trimis un punct de vedere în care nu a susținut-o. În schimb Comisia pentru industrii şi servicii și Comisia pentru transporturi şi infrastructură au dat avize pozitive.

A fost adoptată de Camera Deputaților cu 202 voturi pentru, 26 contra și o abținere.

Noua lege definește vehiculele rutiere lente drept „vehicul rutier antrenat de un motor încorporat, și care constructiv pe drum plan nu se poate deplasa cu o viteză mai mare de 25 km/h”, ceea ce înseamnă că toate trotinetele electrice și bicicletele electrice vor trebui înmatriculate şi înregistrate de către Regia Autonomă „Registrul Auto Român”, la fel ca toate celelalte vehicule. Excepţie fac doar cele înmatriculate într-un alt stat membru al UE, precum și tractoarele forestiere și cele achiziționate din fonduri nerambursabile.

Exit mobile version