Site icon inRoman.ro

Lege promulgată: Poliţia locală poate dispune ridicarea unui vehicul

Dacia rabla iedera 3476

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, iar printre modificări apare și posibilitatea ca Poliţia locală să dispună ridicarea unui vehicul parcat pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, în afara spaţiilor marcate în acest scop.

Conform modificărilor aduse Ordonanței de Guvern, instituţiile şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate anume de administratorul domeniului public. În caz contrar, dacă un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, Poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului.

În cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane, ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se va executa. Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane  în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii.

Este exclusă deplasarea pe propriile roţi a vehiculului ridicat. Depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau de administraţia publică locală, sub paza administraţiei publice locale.

Legea prevede că dacă, până la începerea ridicării, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord să suporte cheltuielile operațiunilor efectuate, atunci transportul la locul de depozitare nu se mai execută. Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia. Programul de restituire a vehiculelor depozitate trebuie să funcționeze non-stop.

Exit mobile version