Site icon inRoman.ro

Ministerul Educaţiei şi Cercetării vine cu precizări referitoare la începerea cursurilor în şcoli

profesor clasa scoala taylor wilcox 4nKOEAQaTgA unsplash scaled

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis anumite precizări destinate presei din România, în contextul în care s-au vehiculat diverse informații, recent, în spațiul public privind desfășurarea și continuarea activității didactice în anul școlar 2020-2021.

Redăm punctul de vedere al Ministerului, așa cum a fost transmis:

În conformitate cu prevederile ordinului de ministru nr. 5.972/8.11.2020, începând cu data de 9.11.2020 au fost suspendate, pentru o perioadă de 30 de zile, activitățile didactice care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal.

Menționăm că, în funcție de evoluția situației epidemiologice care a generat decizia inițială de suspendare și de hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență, Ministerul Educației și Cercetării va analiza și stabili modalitățile de continuare a activităților din învățământul preuniversitar, iar opinia publică va fi informată în timp util.

Precizăm, de asemenea, că în această perioadă, în care cursurile nu se pot desfășura „față în față”, procesul didactic este organizat în sistem online, conform Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.545/2020.

În situațiile în care procesul didactic întâmpină dificultăți, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informațională și internet.

– poziție a Ministerului Educaţiei şi Cercetării

Mai exact, ni se spune că nu există o altă decizie, că se vor gândi și că vom afla și noi la ce s-au gândit, atunci când vor spune. Adică „în timp util”. Acum, bine ar fi de știut: în timp util pentru cine?

Exit mobile version