Site icon inRoman.ro

Ramona Tofan, o voce feminină pentru Neamț

Ramona Tofan USR banner

Ramona Tofan candidează, pe poziția a doua, la Camera Deputaților, din partea USRPLUS Neamț.

Ramona s-a născut la Roman și locuiește în Piatra Neamț. A absolvit Academia de Studii Economice la București, s-a întors în Neamț și de atunci lucrează în sistemul bancar. E căsătorită și are o fiică aproape majoră.

În sectorul privat, Ramona a învățat ce înseamnă competență, profesionalism, respect. Iar acum e momentul să întoarcă oamenilor din jur o parte din experiența ei. S-a implicat în politică pentru a schimba modul în care e tratat cetățeanul. Ca să lupte pentru șanse egale pentru toți. Ramona își dorește să fie vocea feminină a Neamțului în Camera Deputaților.

Își dorește aer curat și relaxare pentru seniori, iar Neamțul să devină destinația turistică preferată de români, dar și de străini, de referință pentru zona Moldovei.

Încet, încet actuala conducere a Primăriei și-a uitat scopul, crede Ramona, i-a uitat pe cetățeni. A uitat să facă curățenie pe toate străzile, nu doar în centru, a uitat ca oamenii trebuie să aibă unde să muncească pentru a rămâne aici, a uitat că pietreni nu sunt doar cei favorizați în atribuiri directe și licitații. A uitat să spună ce face în folosul cetățenilor.

Ramona își dorește ca nemțenii să creadă în ea, în colegii ei și-n proiectele lor, să spere că, în cei patru ani de mandat care urmează, viața cetățenilor se va îmbunătăți, vor fi mai sănătoși și vor avea mai multă speranță.

Iar ea știe că un ales trebuie să nu uite nicio clipă că este în slujba cetățenilor, trebuie să aibă ușa deschisă pentru fiecare cetățean și să iubească oamenii. 

În Parlament, Ramona se va lupta, la fel ca întreaga echipă din Neamț, pentru autostradă în Moldova. Dar și pentru integrarea școlară a tuturor copiilor și educație remedială pentru elevii cu probleme, pentru o legislație a muncii care să le ofere părinților condiții flexibile de angajare, compatibile cu creșterea copiilor și sprijinirea natalității, inclusiv prin încurajarea deschiderii de centre pentru copii de către companii.

Nemțenii ne-au dat votul pe 27 septembrie. Avem încredere că o vor face și pe 6 decembrie. Cu mască și distanțare socială la secțiile de vot.

Exit mobile version