Site icon inRoman.ro

Duminică alegem: continuăm dezvoltarea sau ajungem iar să regretăm?

VotNT

Ziua de 6 decembrie 2020 va fi una pe care o să ne-o amintim câțiva ani buni de acum încolo. În următorii patru ani, vom trece și prin mai bune și mai rele, dar la fiecare eveniment important ne vom aduce aminte de decizia pe care am luat-o pe 6 decembrie 2020, cu privire la viitorul țării noastre, decizie care ne va modela anii ce vor urma în proporție covârșitoare.

E un moment de cotitură, o zi cu o însemnătate aparte și trebuie să o tratăm ca atare. E ultima dată când vom vota pentru următorii aproape patru ani. Ultima dată când putem să ne decidem viitorul următorilor ani. Așa că trebuie să răspundem la o simplă – dar, totodată, crucială – întrebare: continuăm dezvoltarea sau ne întoarcem la trecutul trist al anilor 2017-2019? 

Ani de-a rândul am regretat ceea ce s-a întâmplat la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. Am urmărit cu tristețe anii ce au urmat, dar fără să putem da timpul înapoi. N-am putut repara greșeala făcută atunci când PSD a câștigat alegerile parlamentare. Am privit stupefiați cum promisiunile de kilometri de autostradă, de spitale noi, de grădinițe și creșe din programul de guvernare s-au transformat în minciuni. Vedeam cum lupul (Dragnea și ai lui) se lepăda de straiele de mielușel cu care a păcălit alegătorii. Am ieșit în stradă cu sutele de mii, dar tot n-am putut să-i dăm jos. Ne-au bătut și ne-au gazat pe 10 august și n-am putut face altceva decât să-i privim. Pe 6 decembrie a venit timpul să ne privească ei pe noi cum nu mai repetăm aceeași greșeală.

Singurele momente în care am reușit să-i înfrângem în anii ce-au trecut a fost la vot. Pentru că doar votul a contat. La alegerile europarlamentare le-am zdruncinat serios construcția pesediștilor și le-am arătat ce credem despre ei. Exact asta a dus mai târziu la căderea Guvernului PSD, care era doar o marionetă în mâinile păpușarului Dragnea! La prezidențiale am ales să sancționăm incultura ajunsă în poziție de premier al țării și candidat pentru președinție, iar la locale am arătat că PSD nu mai este cel mai important partid al țării. A venit timpul să ne desăvârșim lupta prin votul de pe 6 decembrie.

Votul de duminică trebuie să fie un vot dat pentru dezvoltarea României, pentru dezvoltarea Neamțului. Trebuie să fie un vot pentru stabilitatea țării noastre și pentru alinierea sa la nivelul de trai al țărilor europene de la Vest de noi. Trebuie să aducă cu sine investiții, pentru că doar acestea pot genera prosperitate. Trebuie să fie un vot dat singurului partid care a demonstrat că poate îndeplini toate aceste lucruri. Trebuie să fie un vot da PNL!

E timpul ca România să aibă parte de ani de stabilitate, în care să poată să-și vadă, liniștită, de progres. Să nu-și mai piardă timpul cu lupte de apărare a justiției, să nu-i mai fie frică de faptul că unii politicieni ar vrea să ne scoată de pe traiectoria europeană. A venit vremea ca România, cea credincioasă, muncitoare și responsabilă să fie lăsată să se dezvolte. O poate face, așa cum a fost de-atâtea ori în istorie, doar condusă de liberali.

Să alegem continuarea dezvoltării pentru a nu ajunge din nou să regretăm. Să alegem Partidul Național Liberal, poziția 6 pe buletinul de vot!

Acest articol este un advertorial

Exit mobile version