Site icon inRoman.ro

Diacon Alexandru Ioan Tecucianu, membru al corului Catedralei Arhiepiscopale Roman – „Dragostea față de muzica religioasă m-a apropiat şi mă apropie şi mai mult de Dumnezeu”

Diacon Alexandru Ioan Tecucianu 1

Sărbătoarea Crăciunului este cea mai frumoasă dintre sărbătorile creştine, deoarece ne bucurăm împreună pentru speranţa pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu prin naşterea Fiului Său. Colindele sunt cele mai frumoase cântece care ne însoţesc aceste zile, şi mai ales în zilele de sărbătoare. Pentru părintele Alexandru Ioan Tecucianu, muzica religioasă este o pasiune pentru care şi-a dedicat şi îşi dedică mare parte a timpului său pe această ramură.

A absolvit Facultatea de Teologie din Iaşi, este masterand în Teologie Ortodoxă, însă dragostea pentru muzică l-a determinat să urmeze şi cursurile Facultăţii de Muzicologie, Compoziţie, Pedagogie Muzicală şi Teatru, la Universitatea ,,George Enescu” din Iaşi.

Am absolvit Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe”, Roman, apoi m-am îndreptat către Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Iaşi, am facut şi un master în Teologie Ortodoxă, în cadrul aceleiaşi facultăţi, iar pasiunea pentru muzică m-a determinat să urmez şi cursurile Universităţii de Arte George Enescu din Iaşi, Facultatea de Muzicologie, Compoziţie, Pedagigie Muzicală şi Teatru. În prezent sunt student al Facultăţii de Litere din Bacău. Mama a fost cea care m-a îndrumat către cursurile Seminarului Teologic din Roman. Aici am studiat foarte mult muzica şi mi-am descoperit pasiunea pentru această artă. Dar nu am vrut să las deoparte nici legătura puternică pe care mi-am creat-o cu Dumnezeu pe parcursul acestor patru ani de liceu. Încă de mic, am avut o înclinaţie spre teologie, îndrumat şi educat fiind de mama mea. După absolvirea ambelor facultăţi, m-am înscris şi la master în teologie. Aşa am încercat să îmbin cele două pasiuni, vocaţii, cu care Dumnezeu m-a înzestrat şi pentru care îi sunt recunoscător.

diacon Alexandru Ioan Tecucianu

Părintele Alexandru Tecucianu a simţit că trebuie să dăruiască tinerilor din pasiunea sa, iar astăzi se regăseşte ca membru al corului DIACONIA de la  Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Parascheva” din Roman şi dirijor al corului TRYSAGHION din Iaşi, format din studenţi la diferite facultăţi.

În anul 2010 am înfiinţat la Iaşi corul de muzică  psaltică TRYSAGHION, care din 2017 a devenit Asociaţia Culturală TRYSAGHION, al cărui preşedinte şi dirijor sunt. Corul are în jur de 30 de membri, studenţi ai Facultăţii de Teologie şi ai Conservatorului. Satisfacţia este cu atât mai mare cu cât activitatea corală s-a extins nu numai în România, ci şi la nivel internaţional. Am susţinut concerte în Portugalia, Spania, Austria, Republica Moldova şi Germania. Până acum au fost înregistrate şi publicate trei volume, două de colinde şi unul pascal. În acelaşi timp am colaborat şi cu diverse posturi de radio şi televiziune. Mai ales în această perioadă, când creştinii se pregătesc să întâmpine Crăciunul, Naşterea Mântuitorului nostru, susţin, împreună cu cele două coruri, concerte în diferite locuri, cu scopul de a-i bucura pe credincioşi, de a-i aduce mai aproape de Dumezeu, de a privi cu speranţă spre ceea ce Dummezeu ne-a promis: mântuirea prin Fiul Său.

diacon Alexandru Ioan Tecucianu

Cu toate că dragostea pentru muzică necesită mult timp, familia este locul în care îşi poate reîncărca bateriile. Atunci când compune sau cântă, îşi ia fiul – pe Simeon – aproape pentru a-i insufla şi lui dragostea pentru muzica religioasă.

În anul 2019 a fost hirotonit ca diacon de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim la Catedrala Arhiepiscopală Sfânta Parascheva din Roman. Atunci s-a mutat de la Iaşi, cu familia sa, în oraşul nostru.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim sunt profesor de educaţie muzicală la Liceul Teologic ,,Episcop Melchisedec” din Roman unde, împreună cu elevii, am început să-mi desfăşor o activitate frumoasă. Tot cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim sunt membru al Corului DIACONIA al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cu care am realizat proiecte frumoase. Cele mai frumoase activităţi se desfăşoară în preajma Crăciunului, dar ne pregătim şi pentru anul viitor de Sărbătorile Pascale. Dragostea faţă de muzica religioasă m-a apropiat şi mă apropie şi mai mult de Dumnezeu, cel care mi-a dăruit acest dar şi căruia îi dedic toată munca mea. Şi nu pot acum să mă gândesc decât la Psalmul 150, câteva din versetele de început: ,, Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă,lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută, Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare. Toată suflarea să laude pe Domnul.”

Exit mobile version